Politistul Marian Godina spune ca, aceleasi persoane care le reproseaza politistilor ca l-au oprit pe Nastase in trafic se plangeau, in trecut, de faptul ca oamenii legii nu ii amendeaza si pe cei cu masini scumpe.

"Cand eram politist rutier, unul din reprosurile pe care le auzeam cel mai des cand se intampla sa opresc si sa sanctionez soferul unei masini mai vechi si mai ieftine era urmatorul: "bine ca p-aia cu "gipane" nu-i vedeti, p-aia n-aveti curaj sa-i opriti, va faceti norma cu astia vai de capul nostru". Desi nu-l puteam condamna pe om pentru conceptia sa, pentru ca in urma cu ceva ani ar fi avut dreptate, acum era o afirmatie total falsa, eu avand norocul sa prind exact vremea in care se facea tranzitia de la vremurile in care intr-adevar numai cei care "nu aveau pe nimeni" erau amendati iar "smecherii" circulau in voie, la vremea in care nu prea mai avea curaj nimeni sa iti reproseze ca ai amendat pe nu stiu ce personalitate. Spun "nu prea" pentru ca mai erau ramase pe alocuri unele metehne.

Acum, in 2018, chiar sunt convins ca nicaieri in tara nu mai exista politist care sa nu isi permita sa sanctioneze pe oricine merita, fara sa aiba nici cea mai mica temere ca va pati ceva.
Anormal si de neinteles este ca unii, chiar dintre cei despre care faceam vorbire la inceput, care considerau ca legea nu e egala pentru toti si ca ei sunt defavorizati, iau acum apararea celor "cu gipane" si sunt revoltati ca o personalitate este sanctionata la fel cum ar fi fost si ei.
Se pare ca schimbarile Politiei Rutiere au fost atat de rapide incat mentalitatile unora nu au putut tine pasul cu ele", a scris, pe Facebook, politistul Marian Godina.