"Periodic, ne aflam in neplacuta situatie de a corecta incercarile de dezinformare ale ministrului Justitiei, care - mai nou - incearca sa ne convinga ca, desi a avansat sume de bani pentru despagubiri, n-a facut-o. Probabil ca a inteles dimensiunea dezastrului: aceasta initiativa va costa intre 370 si 550 de milioane de euro”, sustin sindicalistii din ANP.

Acestia fac referire la o postare pe Facebook a ministrului Tudorel Toader care a scris ca „niciun oficial nu a avansat vreo suma de bani pentru posibile despagubiri ale fostilor detinuti, in sensul hotararii pilot CEDO, referitoare la conditiile necorespunzatoare din penitenciare” si ataseaza comunicatului o declaratie video a ministrului in care vorbeste despre faptul ca Ministerul Justitiei va propune ca despagubire o suma cuprinsa intre 5 si 8 euro pe zi.

Sindicalilstii sustin ca valoarea totala a despagubirilor va fi uriasa.

„Concret, la un rulaj total al detinutilor, estimat pentru perioada 2012 – 2017, de 92.000 de detinuti, acestia fiind beneficiarii, costurile totale pentru bugetul de stat se vor ridica la o suma cuprinsa intre 370 milioane € (la o despagubire de 5€/zi/detinut) si 550 milioane € (la o despagubire de 8€/zi/detinut). In estimarea costului total am introdus o valoare mediana: nu toti detinutii beneficiari fiind in sistemul penitenciar pe intreaga durata de aplicare”, mai spun sindicalistii.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, in 21 martie, ca se fac calcule pentru a stabili impactul financiar al acordarii de despagubiri detinutilor care au stat in conditii necorespunzatoare.