Municipalitatea s-a angajat, in urma cu sapte ani, sa realizeze o insula de agrement, prevazuta cu piscine, locuri de joaca si sporturi in aer liber. In plan erau incluse si restaurante, printre care se numara si unul plutitor.
Investitia initiala a fost evaluata la 7,5 milioane de euro, dintre care municipalitatea acoperea jumatate, iar restul veneau din fonduri europene.
Ultimul termen stabilit pentru finalizarea lucrarilor a fost decembrie 2016, termen care a fost depasit, astfel ca s-au adaugat 2 milioane de euro penalitati, bani pe care ii va suporta primaria.
Promisiunea arata impunator, insa, pe teren, peisajul surprinde tobogane acvatice acoperite de vegetatie si gunoaie.
La baza proiectului a stat o eroare a firmei care s-a ocupat de proiectare. In momentul in care lucrarile au fost realizate, in proportie de 70%, constructorii si-au dat seama ca parcarea era asezata peste conducta principala de canalizare a orasului.
"Au intrat sute de milioane. Administratia publica anterioara care, nu stiu cum Dumnezeu, a gasit tot felul de firme care ba s-au desfiintat, ba nu aveau personal pregatit si toti veneau dupa aceea si ne spuneau. Stiti, a mai fost o intelegere, noi, de fapt, vorbeam cu nu stiu care, a mai fost o combinatie", a declarat Cozmin Necula, primarul orasului Bacau, potrivit stirileprotv.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bacau: 10 milioane de euro pierduti din cauza unei erori.