Explozia a avut loc intr-un apartament dintr-un bloc aflat pe strada Migdalului din municipiul Cluj-Napoca si a fost urmata de un incendiu, iar la fata locului au ajuns mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU).

In apartamentul in care s-a produs deflagratia se afla un barbat, care a fost ranit, avand arsuri de gradul I. El a fost preluat de o ambulanta si transportat la Spitalul Clinic pentru Situatii de Urgenta Cluj.

De asemenea, alte cinci persoane au facut atacuri de panica.


Trei dintre cele 12 apartamente din blocul unde a avut loc deflagratia au fost avariate, fiind vorba despre cele aflate la ultimele doua etaje. Totodata, a fost avariat acoperisul imobilului, care a luat foc.

Pompierii urmeaza sa stabileasca daca a fost afectata structura de rezistenta a blocului.

La fata locului a ajuns si primarul din Cluj, Emil Boc, dar si prefectul judetului, Gheorghe Vuscan.