"Sunt mult mai multe probe la Icechim, aici avem vreo 20 de probe. Exista diferente intre concentratii intre valoarea declarata si cea estimnata prin analizele facute la Icechim, e vorba de procente de concentratie de substante pe diferite produse. Iod, procentul declarat pe eticheta e de 10%, procentul real e 7,41% Glutaraldehyde, 12% era pe eticheta, 1,23% masurata. Cam in felul acesta sunt analizele, unele concorda (propanol)", a declarat secretarul de stat in Ministerul Sanatatii.

Victor Strambu a mai spus ca miercuri s-a terminat si controlul inspectiei sanitare de stat de la minister la firma Hexi Pharma, iar raportul va fi gata in aproximativ doua zile, dar s-a decis retragerea produselor neconforme. "Retragerea trebuie sa se faca imediat, exista documente care vor fi ridicate de la unitate" a spus secretarul de stat. El a precizat ca firma este amendata cu 40.000 de lei, mentioneaza MEDIAFAX.