Astfel, au fost abrogate mai multe literele ale articolului 324, care stipulau sanctiuni pentru coordonatorii de doctorate, precum "retragerea calitatii de conducator de doctorat sau a atestatului de abilitare, retragerea titlului de doctor, retragerea titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare ori retrogradarea, destituirea din functia de conducere din institutia de invatamant superior, sau desfacerea disciplinara a contractului de munca", scrie MEDIAFAX.

Deputatii au decis ca pentru "abaterile de la buna conduita in cercetare - dezvoltare", a personalului din cadrul institutiilor de invatamant superior, "constate si dovedite", sa fie aplicate santiuni precum: avertismentul scris, retragerea si/sau corectarea tuturor lucrarilor publicate prin incalcarea regulilor de buna conduita si interzicerea pentru perioada determinata, a accesului la finantarea din fonduri publice destinata cercetarii -dezvoltarii.

Modificarile aduse la OUG nr. 4/2016, data de ministrul Educatiei Adrian Curaj - care prevedea initial ca diploma de doctor inceteaza sa mai produca efecte juridice, din momentul comunicarii dispozitiei de retragere a titlului - au fost aduse de deputatii din Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport.

Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr.1/2011 a fost adoptata cu 216 voturi "pentru" si niciun vot impotriva, Camera Deputatilor fiind prima camera sesizata.