Cernea a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Constanta, ca a realizat un proiect de lege pentru modificarea articolului 18 din Legea Educatiei Nationale numarul 1/2011, care se refera la studiul Religiei.

"Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ disciplina Etica drept disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Programa disciplinei Etica va consta indeosebi in prezentarea principalelor doctrine si valori morale de inspiratie filosofica, stiintifica ori religioasa ale umanitatii, conform puterii de intelegere a elevilor specifice fiecarei perioade de scolarizare. Scopul disciplinei Etica este de a cultiva spiritul critic, rationalitatea si empatia in masura sa dezvolte un aparat critic de judecata morala propriu fiecarui elev", a declarat Remus Cernea, potrivit MEDIAFAX.

El a precizat ca elevii vor putea studia in continuare Religia, insa doar ca materie facultativa si numai la solicitarea scrisa a parintilor ori a scolarilor care au implinit varsta de 16 ani.

"Elevilor apartinand cultelor recunoscute de stat, indiferent de numarul lor, li se asigura dreptul constitutional de a participa la ora de Religie, ca disciplina facultativa, conform confesiunii proprii, la solicitarea scrisa a parintilor ori a acelora dintre elevi care au implinit varsta de 16 ani. Nimeni nu poate fi obligat sa asiste la orele facultative de religie impotriva vointei sale ori fara a exista o cerere expresa", a explicat deputatul Cernea.

El a mentionat ca la Religie nu vor fi acordate note, ci doar calificative, care nu vor fi luate in considerare la media generala. De asemenea, Remus Cernea a spus ca manualele si materialele auxiliare utilizate la orele de religie nu pot contine afirmatii cu caracter discriminatoriu ori referiri jignitoare la adresa altor culte sau persoane fara religie.

Deputatul a declarat ca orele de Etica vor fi predate de catre absolventi de stiinte socio-umane.