Consiliul Local Timisoara pregateste un proiect de hotarare, la propunerea primarului Nicolae Robu (PNL), prin care sa interzica accesul pe biciclete in zona centrala a municipiului, amenda fiind cuprinsa intre 100 si 200 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proiectul urmeaza sa fie dezbatut in sedinta de plen a Consiliului Local de la sfarsitul acestei luni.

"Se interzice circulatia pe biciclete in Piata Victoriei, Piata Unirii, strada Marasesti si strada Alba Iulia din Municipiul Timisoara, fara avizul Comisiei de Circulatie din cadrul Primariei Municipiului Timisoara", se arata in propunerea de proiect.

Conform aceleiasi surse, daca decizia va fi incalcata, amenda va fi cuprinsa intre 100 si 200 de lei.