Conform rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului Curtii de Apel Cluj, care l-au trimis in judecata pe Alexandru Muresan pentru 11 infractiuni, intre care inselaciune si fals, prejudiciul cauzat de acesta, prin falsificarea unor declaratii de venit, este de 248.500 de euro si nu a fost recuperat, transmite MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, la inceputul anului 2008 Muresan a hotarat, impreuna cu sotia sa, sa cumpere un teren in Cluj-Napoca, pe care apoi sa construiasca o casa de locuit, ei gasind un teren pe strada Becas. Pentru achizitionarea terenului, cei doi au cerut un credit de 200.000 de euro de la o banca.

"Au solicitat 200.000 de euro de la BRD. M.A. (Muresan Alexandru - n.r.) avea un venit de 4.700 de lei, iar sotia sa 4.060. In aceste conditii, pentru obtinerea creditului M.A. s-a folosit de o adeverinta de venit de la IPJ Cluj pe care a falsificat-o prin adaugarea cifrei 4 la grupul initial din rubrica «alte venituri lunare cu caracter permanent» si in care a consemnat astfel, in mod nereal, ca venitul sau lunar mediu este in suma de 8.755 lei", se arata in rechizitoriu.

Conform aceleiasi surse, functionarii bancii au acordat creditul in 4 aprilie 2008. Din septembrie 2011, Muresan a incetat sa mai achite ratele bancare, iar impotriva sa a inceput procedura de executare silita a garantiilor, nefinalizata pana in prezent.

Procurorii sustin ca in august 2008 Muresan avea nevoie de bani pentru a continua constructia pe strada Becas si a cerut un nou credit, de 48.500 de euro, de la BRD. Astfel, el ar fi falsificat o noua adeverinta de la Politia Judeteana prin completarea ulterioara a unor sume neconforme cu realitatea, la rubrica "alte venituri lunare cu caracter permanent", care atesta astfel, in mod nereal, ca ar avea un venit lunar mediu de 8.868 de lei. La 11 septembrie 2008 a fost incheiat contractul de credit, iar din septembrie 2011 Muresan nu si-a mai platit ratele.

In cursul urmaririi penale, fostul sef al Politiei Rutiere Cluj a negat ca ar fi falsificat cele doua adeverinte, sustinand ca un consilier de clienti de la banca, S.L.M, care are calitatea de martor in dosar, ar fi falsificat adeverintele de venit, fara acordul sau, aceasta urmand sa obtina astfel niste bonusuri.

"Pentru creditul de 200.000 de euro, Muresan avea o rata lunara de 1.414 euro. In momentul contractarii creditului de 200.000 de euro, M. A. putea justifica venituri totale de 8.795 lunar, in timp ce trebuia sa plateasca rate si alte angajamente la BRD si la alte banci de aproximativ 10.730 de lei, aceasta fara a mai lua in calcul cheltuielile minime de subzistenta", se mai arata in rechizitoriu.

Muresan a mai fost cercetat si pentru faptul ca, atunci cand a completat declaratiile de avere aferente anilor 2007-2011, nu a consemnat in totalitate si in mod corect o serie de imprumuturi contractate de la mai multe persoane, in suma totala de 1.540.000 de euro, 20.000 de dolari si 70.000 de lei, primite cu titlu de imprumut sau cu alt titlu de sotia sa sau de el personal, de la 16 persoane.

"De asemenea nu a evidentiat cota parte din veniturile de peste 2.821.000 de euro obtinute de sotia sa din vanzarea a 45 de apartamente construite in Cluj-Napoca si nu a evidentiat dobandirea unei case construite pe strada Becas. Muresan a spus ca el nu a avut cunostinta de afacerile derulate de sotia sa, despre veniturile, datoriile si imprumuturile contractate de aceasta", se mai precizeaza in rechizitoriu.

Pentru aceste fapte, procurorii au dispus scoaterea de sub urmarire penala.

Prejudiciul total cauzat de Alexandru Muresan prin savarsirea celor doua infractiuni de inselaciune este de 248.500 de euro si nu a fost recuperat pana in prezent.

Alexandru Muresan va fi judecat de Curtea de Apel Cluj pentru 11 infractiuni, printre care inselaciune cu consecinte deosebit de grave, inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si fals in declaratii.

Citeste si: Seful Politiei Rutiere Cluj, trimis in judecata pentru fals si inselaciune