Gabriela Cristea, despre sacrificiile pe care le face pentru familie

Gabriela Cristea are o famile fericită, pe care o iubește și pentru care este dispusă de orice sacrificiu. Fiicele sale sunt foarte importante atât pentru ea, cât și pentru soțul ei, Tavi Clonda, dar nu neagă faptul că ea duce greul cu ele în fiecare zi.

Prezentatoarea a vorbit recent despre toate lucrurile pe care le face, de dragul familiei, cel mai important fiind faptul că își sacrifică timpul, doar ca micuțele sale să aibă parte de tot ceea ce au nevoie pentru vârsta lor.

Gabriela Cristea consideră, cu toate acestea, că nu petrece suficient de mult timp cu fiicele sale, tocmai de aceea renunță la muncă, la finalul săptămânii, pentru a sta seara cu ele și cu partenerul ei de viață.


„Lumea poate să zică „Păi cum? Că ai timp suficient”. Nu am timp de stat cu fetele suficient, pentru că, de obicei, eu sunt cea care se trezește dimineața tocmai ca să am niște momente de stat cu ele atunci când le duc la școală și la grădiniță. După ce le luăm de la școală și de la grădiniță, mai am vreo oră și jumătate înainte de a pleca la serviciu. Practic, eu serile nu mi le petrec cu ele. Și atunci, niciodată nu sacrificăm weekendurile, nu muncim niciodată în weekend, ci doar stăm și ne bucurăm unii de ceilalți și încercăm să ne umplem de energie, pentru că știm că urmează o altă săptămână în care ne vedem puțin, dar puținul acela este de mare calitate. (…)”, a transmis Gabriela Cristea, pe Facebook.


Soția lui Tavi Clonda merge și serviciu, tocmai pentru a le oferi o bună creștere și o bună educație și încearcă să le facă să înțeleagă, încă de mici, cât de important este lucrul acesta. Ea duce, adesea, lipsa momentelor alături de familie, dar știe că trebuie să lase distracția deoparte și să aducă bani în casă.


Veneam, în momentul în care le-am avut pe ele, la pachet cu o carieră care trebuia să continue, cumva și ca exemplu pentru ele, ca să înțeleagă că viața nu este doar ca să stai, să te joci, ci, la un moment dat, mami și tati le îmbrățișează și pleacă la serviciu. Dar stăteam și mă gândeam așa cât de nedreaptă este viața, pentru că, de mult ori, mi-aș dori să rămân cu ele și să nu mai plec la serviciu, să stau cu ele să le îmbrățișez, să le iubesc, să ne jucăm, să ne distrăm, să mâncăm împreună.

Știu că pare incredibil, dar da, de foarte multe ori lucrurile astea îmi lipsesc, pentru că eu mi-am dorit familie ca să pot să stau împreună cu ai mei. Tocmai de aceea, sâmbetele, în mod special, sunt cele mai importante și cele mai jucăușe. Acum le-am lăsat să se joace una cu cealaltă, că trebuie să le dai și spațiul lor de joacă, în care să facă doar ce-și doresc ele, nu doar ce-și doresc părinții”, a mai zis ea.