George Tănase și Ionuț Rusu, despre locurile periculoase din America Express

George Tănase și Ionuț Rusu au plecat în aventura vieții lor, fără să aibă nici cea mai mică idee ce avea să îi aștepte în America Express. Aceștia au luat-o ca pe o glumă, dar când au ajuns în unele dintre cele mai periculoase locuri din Columbia și-au dat seama că nu este deloc de joacă, așa că au început să ia lucrurile mult mai în serios.

Cei doi au încercat să ducă probele la bun sfârșit, dar nu s-a descurcat deloc bine, mai ales că au avut de cărat după ei toate bagajele în primele câteva ore, ceea ce nu a fost deloc simplu, având în vedere că au avut foarte mult de urcat. Nici când venea vorba de a face autostopul nu era ușor cu atât de multe bagaje, pentru că încăpeau cu greu în mașinile micuțe ale localnicilor care voiau cu orice preț să îi ajute.

La un moment dat, aflându-se în mașină, în drum spre următoarea probă, au avut parte de o experiență care le-a lăsat un gust amar. Un bărbat s-a apropiat cu pistolul de capul cameramanului, într-una dintre cele mai periculoase locuri din Columbia, iar scena respectivă i-a bântuit pe toată perioada zilei.


„Poliția nu poate face legea acolo. Fiecare are legea lui. La un moment dat se apropie un domn super-dubios spre geam, lângă cameraman. Nu știu ce voia să facă, să fure ceva… Dintr-odată văd polițistul că scoate repede un pistol… Eu atunci m-am panicat. Efectiv am avut câteva minute în care nu puteam să mă rup de acolo de scena cu pistolul.”, a declarat George Tănase, la America Express.


Nu doar ei au fost marcați de anumite momente, ci și Laura Giurcanu și Sânziana Negru. Acestea au văzut, în timp ce la rândul lor se aflau într-o mașină, trei fete care se băteau în mijlocul străzii.


„Deși noi eram aproape de centrul orașului, era o zonă foarte ciudată, cu oameni care dormeau pe stradă, erau foarte mulți oameni ai străzii dezbrăcați, întinși pe jos… Trei fete se băteau. A fost înfricoșător!”, au declarat Laura Giurcanu și Sânziana Negru.