Amalia Bellantoni nu este dorită în școala în care predă

Noul an școlar a început pe data de 11 septembrie și chiar dacă Amalia Bellantoni a fost foarte încântată de acest lucru, părinții elevilor cărora le predă nu au fost deloc de aceeași părere cu ea. Vedeta nici nu a ajuns bine în instituția de învățământ că a dat ochii cu niște părinți supărați, care nu concep ideea ca ea să fie cea care se ocupă de copiii lor.

Așa cum era de așteptat, lucrurile nu au ieșit deloc bine, iar oamenii au făcut un protest în toată regula chiar în fața școlii, motiv pentru care blondina a fost nevoită să apeleze la oamenii legii. Cel mai tare a nemulțumit-o faptul că șeful de post din localitatea respectivă a refuzat să intervină sau să le identifice pe persoanele respective. Agresată fiind și supărată că nimeni nu a sărit în ajutorul ei, a cerut ca un echipaj de poliție să se ducă la fața locului.


„Sunt instigatori la școala din Belciugatele! Mă simt în pericol. Sunt aici niște persoane pe care domnul șef de post nu dorește să le identifice, nu dorește să intervină. În momentul de față, domnul șef de post se uită la noi cum sunt agresată și nimeni nu intervine. Vă rog frumos să trimiteți un echipaj de poliție!”, a spus Amalia Bellantoni, când a sunat la 112, conform cancan.ro.


Mama unuia dintre elevii Amaliei Bellantoni și-a exprimat clar nemulțumirea, spunând că nici ea, nici alți părinți nu o vor în școala de la Belciugatele, pentru că a luat o notă mică la examen și consideră că nu este capabilă să îi învețe nimic pe cei mici, pentru că nu știe nici pentru ea.


„Nu o vrem în școală! A luat 5,2 la examen! N-o să reziste mult aici! Cu nota asta? Dânsa nu știe să predea!”, a spus mama unui elev, potrivit aceleiași surse.


Înainte de acest incident, vedeta chiar era mândră de reușita sa și se bucura că urmează un nou capitol din viața ei plin de provocări și chiar a făcut mai multe postări în acest sens pe rețelele sociale.