Gina Pistol, ultimele pregătiri pentru ziua cea mare

Emoții mari pentru Gina Pistol și pentru Smiley. Cei doi îndrăgostiți fac ultimele pregătiri pentru nunta lor, care va avea loc pe data de 27 mai. Deși în trecut susțineau că un act nu este o dovadă a iubirii lor, odată cu trecerea timpului și cu venirea pe lume a lui Josephine, au decis să facă și acest pas important. De câteva săptămâni, aceștia fac tot ceea ce le stă în putință, pentru ca evenimentul să fie pe măsura așteptărilor.

Prezentatoarea de la Antena 1 și-a ales deja rochiile pentru nuntă, s-a gândit cum vrea să arate totul, iar de curând a pus la punct și detaliile, unul dintre acestea fiind legat de bijuteriile pe care le va purta, în ziua de sâmbătă, fiind vorba despre o pereche de cercei cu o mare însemnătate pentru ea, care vor fi moștenire pentru fiica sa, după cum chiar ea a dezvăluit în mediul online.

De asemenea, ea va ma purta un pandantiv cu un smarald, pe un lănțișor din aur pe care urmeazîă să îl cumpere, dar nu a uitat nici de domnișoarele de onoare, care vor purta la rândul lor niște accesorii de valoare, ca să le scoată în evdență. Le-a mai zis fanilor săi că le va arăta despre ce este vorba, în momentul acela, pentru că își dorește să fie o surpriză chiar și pentru fete.


"Cerceii pentru sâmbătă îi am. Sunt superbi. Pe ăștia îi las moștenire fiicei mele. Mi-am găsit o chestie drăguță de pus la gât. (...) Un pandantiv foarte drăguț cu un smarald mic pe un lănțișor din aur, foarte finuț. Mă duc să-l iau mâine dimineață. Le-am pregătit domnișoarelor de onoare, le-am luat ceva fain. Abia aștept să le dau. O să vă arăt după ce le dau, că vreau să fie surpriză.", a spus Gina Pistol pe Instagram.


Fiind o perioadă foarte aglomerată din viața ei, starea Ginei Pistol nu a fost tocmai una bună, dar a încercat să aibă grijă de ea cât mai mult cu putință.


"Trebuie să îmi fac niște vitamine că mi-a fost cam răuț zilele astea... și pe stres, nu prea am mâncat mai nimic și m-am simțit foarte slăbită și ținând cont că sâmbătă o să fie o zi lungă trebuie să bag niște vitamine pe venă.", a mai zis vedeta.