Remus Boroiu, despre învățăturile din Survivor

Remus Boroiu a fost eliminat, în urmă cu câteva zile bune din cadrul emisiunii, iar de curând a oferit un interviu sincer în care a vorbit despre mai multe aspecte legate de competiția din care a făcut parte, despre momentul eliminării, dar și despre lucrurile pe care a reușit să le învețe în Republica Dominicană. În plus, fostul Faimos a maio vorbit și despre cât de mult s-a schimbat de pe urma concursului. Despre momentul în care Daniel Pavel a anunțat că el este cel care părăsește concursul a menționat că a fost unul dureros, pentru că nu își dorea să se întâmple asta, dar cumva s-a și liniștit când și-a auzit numele.

„Momentul eliminării a fost dureros. Nu-mi doream să plec acasă. În schimb, atunci când am auzit că eu sunt concurentul care pleacă acasă, am simțit o liniște. Am simțit că cineva de acolo de sus, dintre zeii Survivor, mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus: „E bine așa. Totul se întâmplă pentru binele tău superior, chiar dacă tu crezi acum că e dureros ceea ce simți”. Asta am simțit: acceptare și pace.”, a declarat Remus Boroiu, pentru fanatik.ro.

Remus Boroiu a mai zis și faptul că au fost multe lucruri pe care le-a învățat de pe urma experienței sale la Survivor România. Fostul Faimos știe acum să accepte mai bine lucrurile care vin spre ele, indiferent de cât de rele sau grele par acelea. În plus, a reușit să accepte că nu are un loc în care să doarmă și nici mâncare, iar cel mai dificil a fost să se acomodeze cu ideea că nu toți oamenii sunt pe aceeași lungime de undă cu el.

După părerea sa, acceptarare a fost, de fapt, lecția supremă pentru el în cadrul emisiunii de la Kanal D2. În plus, el a zis că s-a schimbat foarte mult și ca om, pentru că apreciază mai mult viața pe care o are, fiind recunoscător pentru tot ceea ce a reușit să facă în drumul lui.

„Am foarte multe învățături în urma experienței Survivor. Aș spune că am învățat să accept mai mult, să accept orice vine spre mine, indiferent cât de greu sau rău pare. Să accept că am puțină mâncare, că nu am unde să dorm, că e frig, că oamenii nu mă înțeleg. Acceptarea a fost lecția supremă.
Cum m-a schimbat ca om? Apreciez mai mult viața acum, chiar dacă și înainte o apreciam foarte mult și eram pe drumul recunoștinței. Practicam recunoștința zilnic. Dacă viața ar avea un buton de volum, aș spune că Survivor mi-a dat volumul la maximum și trăiesc mult mai intens acum tot ce înseamnă viață: de la dragoste la recunoștință, dar și celelalte emoții.”, a mai zis fostul Faimos.