Puya și Melinda, despre schimbările din viața lor

America Express este una dintre emisiunile la care mulți români și-ar dori să participe, dar numai unde câteva vedete au șansa de a ajunge în fiecare an. Puya și Melinda s-au aflat pe lista norocoșilor sezonul trecut. Deși nu au ajuns atât de departe pe cât ar fi sperat în concurs, aceștia sunt profund recunoscători pentru săptămânile frumoase petrecute pe „Drumul Aurului”, unde au învățat extrem de multe lucruri, pe care nu le-ar fi dobândit în țara noastră sau stând, pur și simplu acasă.

Ei bine, în emisiunea de la Antena 1, Puya crede că el și partenera lui de viață au învățat să se certe, fără a face un prea mare zgomot, pentru că în intimitatea lor aveau un alt mod de a pune problema, dar odată ajunși în fața camerelor de filmat, era nevoie ca reacțiile lor să fie unele controlate. Artistul consideră că este o schimbare majoră în căsnicia lor și se bucură că au avut parte de acest exercițiu.


"Am învățat să ne certăm mai pe silent. (râde) Acasă te desfășori altfel, dar fiind camera acolo, atunci era ceva așa de genul… ahhhh. Te uitai în ochii celuilalt și știai că nu poți să spui tot ce vrei să spui și atunci trebuia să și găsești cuvinte frumoase prin care să-i spui ce aveai de spus.

Și a fost un exercițiu bun. Adică acasă niciodată nu poți să faci așa ceva, că nu te vede nimeni, zici ce vrei… Bam, bam, bam, trântești, spargi, nu știu ce. Aici trebuia să fim foarte de treabă. (râde) N-am reușit mereu, dar a fost un exercițiu bun", a declarat Puya, Breakfast cu Vero și Andrei.


Ceea ce i se pare foarte amuzant este faptul că, în clipa în care erau difuzate imaginile în care se certau, pe micile ecrane, cei doi soți se mai certau o odată, acasă, privindu-le. A fost o experiență unică, de pe urma căreia au avut ce învăța și pe care sunt recunoscători în egală măsură că au trăit-o. Cel mai probabil, nu ar mai repetat-o, mai ales că au trei fiice cărora le-au dus dor în timpul filmărilor, dar pe care le-au lăsat pe mâini bune în lipsa lor.


"Ce-a fost tare e că, atunci când ne uitam la TV la episoadele în care ne certam, acasă ne mai certam o dată. Ne certam ca lumea.", a mai zis el.