Andreea Bălan, piesă inspirată de America Express

Andreea Bălan a dovedit că este una dintre cele mai puternice concurente de la America Express. Ea a plecat în aventura vieții sale alături de prietena și colega sa, Andreea Antonescu și este fericită că au stat lucrurile în felul acesta, dar nu poate nega faptul că le-a fost și lor greu, iar în unele momente, dorul de casă punea stăpânire pe ele, iar singurul lor gând era că vor să își strângă copiii în brațe.

Înainte de a pleca pe „Drumul Aurului”, Andreea Bălan s-a asigurat că fiicele ei rămân pe mâini bune, că nu vor duce lipsă de nimic, dar și că scrie o piesă pe care a lansat-o de curând și despre care a vorbit pe îndelete, în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani. Vedetei nu i-a fost deloc ușor să stea departe de cele mici, iar piesa pe care scos-o vorbește chiar despre aceste lucruri, având și un videoclip pe măsura așteptărilor, pentru ca mesajul să fie transmis mult mai bine.

Blondina este mândră de rezultat și speră că a reușit să cuprindă toate trăirile și toată durerea pe care a simțit-o, fiind departe de cei dragi pentru mult timp. Atât ea, cât și colega sa de echipă și-au dat seama că nicăieri nu este mai bine decât acasă, lângă copiii lor. Fosta parteneră de viață a lui George Burcea este o mamă dedicată, pentru care nimic nu contează mai mult decât fiicele ei cărora încearcă să le ofere orice.


”Are legătură cu America Express. Am înregistrat piesa înainte să plec acolo. Într-adevăr, este vorba despre dorul de casă, pentru că ne-a fost foarte greu acolo. Până la urmă, acasă este acolo unde ți-e sufletul. Mi-a fost foarte greu fără fetițele mele. Aceasta este o piesă dedicată lor, fetițelor mele și mamei mele.”, a declarat Andreea Bălan, în cadrul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.


Tot de dragul celor mici, a dat dovadă de curaj și și-a dorit să câștige competiția de la Antena 1. Voia să le facă mândre, dar crede că a reușit și așa, deoarece locul al doilea este, de asemenea, un loc bun.