Cătălin Bordea și Nelu Cortea, petrecere de zile mari

Cătălin Bordea și Nelu Cortea sunt mari câștigători ai celui de-al cincilea sezon America Express. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că aceștia au luptat pentru trofeu, dar și pentru premiul în bani în valoare de 30.000 de euro împotriva Andreei Bălan și a Andreei Antonescu, iar lucrul acesta le-a făcut finala și mai grea, pentru că artistele au dat și ele tot ce au avut mai bun.

După ce au fost desemnați câștigători și au ajuns acasă la cei dragi, dar mai ales după ce ultima ediție a sezonului a fost difuzată pe micile ecrane, cei doi comedianți s-au gândit să petreacă așa cum se cuvine, așa că în primă fază au vrut să dea un party în clubul lui Cătălin Bordea, doar că spectacolul din seara respectivă era sold-out, ceea ce înseamnă că au fost nevoiți să își schimbe planurile, în ultima clipă. Nelu Cortea își dorea să stea cu partenera sa de viață, iar ea nu voia să plece de acasă, deoarece dormeau cei mici, iar până la urmă au găsit o soluție care să fie în regulă pentru toți.


“Nu, trebuia să facem împreună la club, dar, până la urmă, am făcut-o împreună, dar separat cumva, pentru că era deja show la club, biletele vândute. Eu voiam să stau cu nevasta mea, nevasta mea nu voia să plece de acasă, că dormeau copiii și a fost mai bine așa”, a declarat Nelu Cortea la Xtra Night Show.


Astfel, cei doi au urmărit finala separat și au dat petrecere separat, dar au simțit de parcă erau împreună, iar Cătălin Bordea a mers în casa unor prieteni buni alături de cei dragi și s-a simțit, la un moment dat, de parcă ar fi fost Revelionul.


“Eu am fost la niște prieteni foarte buni, ne-am întâlnit acolo, am gătit niște creveți. Ei au băut vin, eu am plâns, zici că era Revelionul, la un moment dat”, a zis și Cătălin Bordea.