Gina Pistol, prima imagine cu chipul fiicei sale

Gina Pistol a devenit mamă, în urmă cu doi ani, iar de atunci viața i s-a schimbat în totalitate. Vedeta a renunțat la toate proiectele sale și la întreaga sa carieră în televiziune, de dragul copilui ei. Ea și-a dorit ca micuța să o aibă aproape la orice pas, să nu rateze niciun moment important din viața sa, iar de curând aceasta a împlinit 2 anișori, moment în care fanii au crezut că va reveni pe micile ecrane, ceea ce nu s-a întâmplat.

Viața de părinte nu este deloc una ușoară pentru partenera de viață a lui Smiley și a vorbit mereu deschis despre acest subiect sensibil, deși unii i-au judecat aspru deciziile. Ea este cea care s-a ocupat în mare parte de creșterea micuței, iar de fiecare dată când ieșea în lume, îi era greu să se adapteze, pentru că se obișnuia cu liniștea de acasă, unde și-au făcut propria lume.

Având în vedere că timp de doi ani, nici Gina Pistol, nici Smiley nu au postat nicio imagine cu chipul copilului lor, iar când în cursul zilei de astăzi s-a întâmplat lucrul acesta, mare le-a fost mirarea celor care o urmăresc pe rețelele sociale, care i-au transmis în secțiunea de comentarii gândurile lor, dar care s-au supărat foarte tare când vedeta a decis să șteargă fotografia cu Josephine, care cu toate acestea a început să circule pe internet din primele minute.


„Fa-i o surioară fetiței. Nu o lăsa singură la părinți. Nu fi egoistă. Superbă prințesa mică, este copia tatălui”, „Părul tău dar… cât seamănă cu Smiley!” sau ”Vai ce păpușică frumoasă! Să vă trăiască, să fiți sănătoși”, i-au transmis oamenii, în comentarii.