Andreea Bălan, despre acuzațiile primite

Încă de la primele ore ale zilei, Andreea Bălan a postat pe canalul ei oficial de YouTube un vlog în care a vorbit despre experiența America Express. Blondina a purtat o discuție cu fiicele ei care au zis că nu și-ar mai lăsa mama să plece, au spus care au fost scenele lor preferate, iar mai apoi au lăsat-o pe mama lor să răspundă unor întrebări venite din partea celor care i-au urmărit parcursul în competiție și care au simțit nevoia să își dea cu părerea.

Acuzată că a trișat de mai multe ori în cadrul emisiunii, artista a zis că dacă a trișa înseamnă a avea grijă de partenerul de echipă, atunci este adevărat. Andreea Bălan este de părere că nu a trișat, iar cel mai tare o deranjează faptul că tot ceea ce a făcut în concurs este asociat cu viața personală. Crede, de asemeneea, că dacă un bărbat s-ar fi comportat la fel, nu ar fi fost judecat la fel de tare precum ea și i se pare nepotrivit faptul că asemenea răutăți vin mai ales din partea unor femei cărora le este teamă să recunoască faptul că sunt dependente de bărbații din viața lor.


„Dacă a avea grijă de partenerul tău înseamnă să trișezi, da. Nu consider că am trișat. Faptul că se asociază ce am făcut acolo cu viața mea personală, astea sunt niște răutăți misogine. Dacă bărbații care au fost în concurs ar fi avut curajul să facă tot ce am făcut eu: ce tari sunt, ce șmecheri sunt.

Când are curajul o femeie să facă și își asumă pe față, eu nu am făcut nimic pe la spate, zice lumea: ce caracter urât are, iar când fac bărbații, ce tare, ce curajos. În multe emisiuni, frații au fost blamați, când au ieșit, vai, dar trebuiau să ajungă în finală și la frații Gavril și la Doina și Scărlătescu. Deci nicicum nu e bine. Aici în România aceste răutăți vin mai mult din partea femeilor care nu au curaj, nu își asumă sau sunt dependente de bărbații din viața lor”, a declarat Andreea Bălan, pe canalul ei de YouTube.


Mai apoi, ea a vorbit și despre fostele ei relații, după ce fanii ei au dorit să afle mai multe detalii și chiar au zis, în comentarii, că din cauza comportamentului său, niciun bărbat nu a rămas lângă ea. Fosta concurentă de la America Express a afirmat că nu a stat în relațiile respective, deoarece nu a acceptat să facă niciun fel de comprosuri și nici distanța într-o relație. Mai mult de atât, nu a fost de acord nici cu narcisismul foștilor parteneri, ea preferând să se dedice în totalitate creșterii fetițelor sale.

La final, i-a rugat pe cei care au urmărit emisiunea de la Antena 1 să mai amestece lucrurile pe care le-au văzut pe micile ecrane cu viața sa privată.


„N-am stat în relațiile mele cu bărbații care au trecut prin viața mea, pentru că nu am acceptat compromisuri. N-am acceptat un înșelat,. N-am acceptat un bărbat care are vicii. N-am acceptat distanța într-o relație. N-am acceptat narcisismul într-o relație. În general, dacă o relație de iubire nu merge, prefer să renunț. Vreau să fiu devotată fetițelor mele, un exemplu că nu faci compromisuri în iubire. Sunt o femeie foarte caldă, foarte drăgăstoasă, foarte iubitoare. Am multe de oferit. Să nu mai amestecăm ce s-a văzut pe sticlă cu viața personală”, a mai zis ea.