Connect-R, mesaj cu ocazia zilei de 8 martie

Connect-R a fost mereu genul de bărbat care a știut să le respecte pe femeile din viața lui. Acesta chiar a păstrat legătura și a considerat-o o eroină pe fosta lui soție, Misha, deși au decis că ar fi mai bine să meargă separat pe drumul lor, în viață. Este recunoscător și pentru faptul că toate femeile din jurul lui au fost puternice și un exemplu demn de urmat, iar cu ocazia zilei de 8 Martie, artistul a simțit nevoia să le mulțumească acestora pentru toate lucrurile bune pe care le-a învățat de la ele.

Acesta a postat câteva imagini cu cele pe care le consideră cele mai importante femei din viața lui și a transmis, de asemenea, câteva cuvinte care au reușit să îi emoționeze până la lacrimi pe fanii lui din mediul online. Cântărețul nu avea cum să lase o asemenea zi să treacă neobservată.



Din punctul de vedere al lui Connect-R, cei mai mari creatori au fost și vor fi pentru totdeauna femeile. Artistul a mai zis și că o femei se definește a fi o femeie în adevărtatul sens al cuvântului, în clipa în care devine șui ea mamă la rândul ei, pentru că în opinia lui, doar atunci începe să se cunoască pe sine cu adevărat. În plus, consideră că bărbații nu ar putea să se descurce în absența femeilor din viața lui, indiferent cine ar fi ele. Connect-R le-a spus bărbaților care îl urmăresc că dacă ei ar experimenta măcar o parte dintre durerile nașterii, probabil ar muri, pentru că nu sunt atât de puternici precum femeile și tocmai de aceea merită tot respectul lor.


”Oricât ne-am chinui să fim creatori, cei mai mari creatori rămân femeile. O femeie în primul rând se definește prin a fi femeie din momentul în care devine mamă. Atunci începe să se cunoască pe ea. De aceea, concertul de la Sala Radio, cu 60 de instrumentiști pe scenă, va fi dedicat sexului frumos. De altfel, noi bărbații trăim într-o iluzie, crezând că putem singurei totul. Ce frumos spune filozofia est-orientală, că bărbatul și femeia sunt precum călărețul și calul. Călărețul știe drumul, dar doar calul îl poate parcurge.

Și, astfel, bărbatul e călărețul, femeia este calul. Așa se spune și-n creștinism, bărbații sunt puternici în trup, dar femeile sunt tari în inimă. De unde și puterea de durere e mult mai mare. Noi dacă am experimenta doar 10 la sută din durerea nașterii, probabil că am muri. Trebuie să înțelegem aceste puteri complementare, ale trupului și inimii, ce nu pot fi dobândite decât prin unirea bărbatului cu femeia și invers. La mulți ani vouă, fetite ,fete, femei, doamne, Mame!”, a scris artistul, pe Instragram.