Alina Eremia, despre relația cu Edi Barbu

Alina Eremia are o relație de lungă durată cu Edi Barbu. Cei doi au fost aproape de fiecare dată discreți în ceea ce privește relația lor, pentru că bărbatului nu îi place să apară în fața camerelor de filmat atât de des pe cât și-ar dori admiratorii artistei. Aceștia sunt împreună de mai bine de șapte ani și nu își pot imagina viața unul în absența celuilalt.

Într-un interviu pe care Alina Eremia l-a acordat de curând, a vorbit despre începuturile relației sale cu Edi Barbu și a spus, în primul și în primul rând, una frumoasă și bine sudată. Cei doi se iubesc, se înțeleg și se sprijină, chiar și în cele mai dificile momente din viețile lor, iar asta nu poate decât să îi aducă zâmbetul pe buze artistei. Totul a venit de la sine și a fost frumos, fiindcă s-au îndrăgostit inițial fizic și mental, iar mai apoi totul s-a transformat în iubire; iubire pe care încearcă să o întrețină și să nu o piardă.


„Chiar este o relație frumoasă și bine sudată. Cred că cele mai plăcute surprize sunt atunci când cel de lângă tine te iubește și îți arată că te înțelege și te sprijină. Lucrurile s-au înfiripat frumos și firesc. Ne-am îndrăgostit sufletește, fizic și mental și îndrăgosteala asta s-a transformat rapid în iubire”, a declarat Alina Eremia, potrivit unica.ro.

În urma unei imagini pe care artista a postat-o în mediul online, pentru a anunța lansarea EP-ului său în limba engleză, au apărut foarte multe întrebări legată de o posibilă sarcină. Cântăreața nu a evitat subiectul, ci a recunoscut în fața tuturor că își dorește să aducă pe lume un copil, mai ales că simte faptul că are instinct de mamă, dar nu se grăbește în acest sens. Rămâne de văzut când vor face pasul cel mare, dar cert este că relația lor merge de minune, nu au avut momente în care să se certe și se bucură de fiecare moment din viața lor, ca și cum ar fi ultimul.


„Mereu am spus că proiectul meu muzical este primul meu copil. Vreau să devin mamă, am instinct matern foarte dezvoltat, dar când, doar Dumnezeu știe”, a mai zis ea.