Shaormeria lui Tzancă Uraganu a fost închisă

Vestea că Tzancă Uraganu își deschide shaormerie a fost una care i-a bucurat enorm pe fanii acestuia, care au mers chiar și la deschidere. La momentul acela, el le-a oferit produse fără a le cere bani, iar lucrul acesta le-a adus și mai tare zâmbetul pe buze celor care îl apreciază. Cei care nu au fost la fel de încântați de faptul că îndrăgitul manelist și-a deschis o afacere au fost inspectorii ANPC, care au decis să îi facă la rândul lor o vizită.

În urma controlului pe care aceștia l-au făcut în locație, au decis să îi închidă temporar shaormeria lui Tzancă Uraganu din București. Mai apoi, au considerat că nici cea pe care a deschis-o în Ploiești nu ar trebui să rămână deschisă, fiindcă nici aceea nu respecta regulile. Afacerea îi mergea foarte bine până la momentul respectiv, iar oamenii păreau foarte încântați în mediul online.

După ce i s-a închis afacerea, manelistul a simțit nevoia să le ofere o explicație clienților săi, așa că a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a povestit cum stau exact lucrurile. A spus cum s-a ajuns aici și se pare că maioneza, ketchup-ul și toate sosurile, în loc să fie între 4 și 8 grade în frigider, au fost la 9 grade, aveau grafica necorespunzătoare în exterir, iar una dintre scările din bucătărie avea o defecțiune.


”Shaormeria de la București și Ploiești, dar acolo pentru că am vrut eu, au fost închise câteva zile. Cea de la București trebuia închisă pentru 24 de ore, pentru că au venit cei de la ANPC și au găsit niște mici detalii. Problemele au fost următoarele. Maioneza, ketchup-ul și toate sosurile, în loc să fie între 4 și 8 grade în frigider, au fost la 9 grade. Am avut o folie pe frigiderul pe care l-am luat și a trebuit să o dăm jos, o altă mică problemă. Am avut grafica greșită afară, o scară din bucătărie avea defecțiuni.”, a transmis Tzancă Uraganu, pe Facebook.