Proba cu electroșocuri, grea pentru concurenți de la America Express

Jocul pentru imunitate din ediția anterioară a emisiunii America Express a fost unul despre curaj. Echipele au fost nevoite să demonstreze că sunt curajoase în diferite situații. La început, acestea au fost nevoite să semneze un act atât cu sângele lor, cât și cu sângele unor oameni pe care erau nevoiți să îi convingă mai apoi, urmând în felul acesta modelul aztec. Mai apoi, primele trei echipe ajunse la Irina Fodor intrau în arenă cu niște tauri, probă câștigată de către Jean Gavril și fratele său, Dinu.

Multora nu le-a venit să creadă că au reușit să fie imuni, având în vedere că au ieșit mereu pe ultimele locuri și că au fost în pericol de eliminare. De data aceasta, au luptat împotriva echipelor formate din Cătălin Bordea și Nelu Cortea și Diana Bulimar alături de Larisa Iordache.


Unii dintre ei au fost nevoiți să treacă de proba cu electroșuri, iar Bruja a vrut să scape de lucrul acesta, chemând medicul pentru a-i lua tensiunea și riscând în felul acesta să primească o penalizare, ceea ce ar fi putut să îi coste pe ea și pe colegul ei de echipă, Pufeh, locul lor în concurs. Artista a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a-l convinge pe bărbatul respectiv că nu este capabilă să ducă proba la final, doar că lucrurile nu au ieșit așa cum a dorit ea, deși i-a zis omului că este gravidă, că ar putea muri dacă se supune acelei probe.


„Nu pot. Sunt gravidă. Sunt însărcinată, domnule. Pot să mor. Nu mai vreau, deci nu mai vreau. Du-te de aici. Acum plec pe jos în România! (...) Am ieșit afară, nu știam cum să alerg, să nu mai văd așa ceva în viața mea. Îmi vibrează și acum. Deci, nu mai pot. Nu mai pot să mă controlez. Plec acasă pe jos și gata. Zi-le că am probleme cu inima, ia-mi tensiunea. Eu am tensiunea nașpa și am chemat doctorul. Niciodată nu mi-am dorit să am tensiune în viața asta. Mi-a zis că am tensiunea 11 cu 6”, a zis Bruja, la America Express.