Bogdan Mocanu vrea să devină tată

Bogdan Mocanu este din nou un bărbat singur, dar asta nu îl sperie deloc și nici nu îl descurajează că în anul 2023 își va găsi sufletul pereche. De asemenea, își dorește enorm ca o femeie să îl facă și pe el tată, în sfârșit, pentru că este ceea ce își dorește mai mult în viață, considerând că nimic nu îl poate impresiona mai tare decât un copil. Prietenul lui Jador este de părere că trec anii pe lângă el, iar el a sperat ca până la vârsta de 25 de ani să devină tată.

Este dispus chiar și să apeleze la o mamă surogat, pentru a-și putea duce la bun sfârșit planul. Acesta le-a mai zis oamenilor că nu există nimic mai frumos decât a fi tată tânăr. Adevărații lui fani, cei care îl urmăresc încă de pe la începuturi, știu despre el că își dorește enorm lucrul acesta de mai mulți ani, doar că a avut ghinion în ceea ce privește femeile din viața sa. Rămâne de văzut dacă visul fostului concurent de la Puterea Dragostei va deveni realitate, dar mai mult ca sigur că își va ține fanii la curent cum a făcut și până acum.


„Cred că 2023 ar trebui să vină cu un copil. Nu știu ce ar putea să mă impresioneze mai mult. Deja trec anii, iar eu am spus că până la 25 de ani trebuie să am copil sau să-l fac. Și dacă nu-l fac, să-mi iau mamă surogat și să-l facă. Adică ce e mai frumos decât să fii tată tânăr? E superb și deja e cam târziu, trec banii”, a povestit Bogdan Mocanu, în timpul unei emisiuni TV, conform wowbiz.ro.


În cadrul aceleiași emisiuni TV, el a povestit și cum au fost sărbătorile de iarnă pentru el. Despre seara de Revelion a spus că a fost unul memorabil, pentru că a stat de unul singur, a băut și a petrecut timp cu cățelul lui, având în vedere că nu mai are iubită. De asemenea, a zis că s-au văzut cele mai frumoase artificii de la terasa lui și chiar dacă ar fi putut să fie în compania prietenilor lui, a preferat să nu de data aceasta.


„A fost un Revelion memorabil. De la mine de pe terasă s-au văzut cele mai frumoase artificii. Am stat singur până la 08:00 dimineața. E special să petreci timp cu tine. Am băut, am stat cu cățelul. Nu mai am iubită de mult timp. Puteam să îmi chemi prieteni sau pe cineva la mine, dar nu. Compania mea contează. M-am gândit la tot ce am realizat. Tocmai atunci (n.r. de Revelion) pentru că e un moment special. De la ultimul Revelion până la Revelionul actual, m-am uitat în spate la tot ce am făcut și a fost superb”, a mai zis el.