Dan Negru nu mai prezintă Revelionul anului 2023

An de an, românii obișnuiau să facă Revelionul cu Dan Negru. Acesta le aducea zâmbetul pe buzele cu emisiunea din noaptea dintre ani, dar odată cu schimbările care au apărut în viața sa, acesta a decis să facă o pauză. Ei bine, îndrăgitul prezentator nu va mai putea fi urmărit la TV într-una dintre cele mai importante zile din an și le-a transmis oamenilor un mesaj despre decizia sa, într-o postare pe care a făcut recent pe pagina sa oficială de Facebook.

Dan Negru a început prin a le mulțumi oamenilor pentru toate revelioanele pe care le-au petrecut împreună de-a lungul anilor. Le-a acordat cel mai de preț lucrul și anume timpul, iar pentru acest lucru aparent simplu le este extrem de recunoscător. Un sfert de secol a fost alături de ei. Unii sunt acolo de la început, alții au venit pe parcurs, dar cert este că toată lumea și-ar fi dorit ca și Revelionul 2023 să fie prezentat tot de el, fiind de părere că nu are farmec în lipsa lui sau, cel puțin, asta au transmis în secțiunea de comentarii.

Mai apoi, le-a transmis oamenilor că nimeni nu le poate lua amintirile anilor trecuți de la revelioanele în care au fost invitate nume mari din România, printre care s-au aflat Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Nadia Comăneci, dar și Florin Piersic. Pentru Dan Negru a fost ceva extraordinar, dar asta nu îl oprește să își ia pauza pe care o merită și de care consideră că are nevoie, dar a promis că nu e capăt de drum, ceea ce înseamnă că este posibil ca în viitor să le mai fie alături românilor în noaptea dintre ani.


„Mulțumesc pentru toate revelionale petrecute împreună, mulțumesc pentru toți anii ăștia. E ceva mai important decât timpul. Mai important decât timpul este cu cine ți-l petreci. România are de totul un secol, un secol și puțin. Din secolul ăsta, aproape un sfert, noi am petrecut împreună de Revelion. Mulțumesc. N-am fost toți, e adevărat. Unii nu erau născuți și au venit pe parcurs, și lor le mulțumesc.

N-o să ne poată lua nimeni niciodată amintirile revelioanelor cu Piersic, cu Nadia, cu Stela și Arșinel, cu Vijelie și Adrian, cu Nae și Vasile, toți laolaltă. Mulțumesc, a fost extraordinar. Dar anul ăsta, facem o pauză. O pauză nu e altceva decât o liniște între două aplauze. Atât doar. Vă promit că nu e capăt de drum. E doar o pauză, o liniște între aplauze.”, a notat Dan Negru pe Facebook.



„Anul ăsta, dai de la litera „r” cuvântul „revelion” și păstrez cuvântul „revelioane”. Anul ăsta, n-o să mai facem revelionul împreună, e doar o pauză între două aplauze pentru că vine un moment în care crezi că totul s-a terminat. Acela e începutul”, a mai zis prezentatorul.