Daniela Crudu, despre sexul copilului

Vestea că Daniela Crudu este însărcinată pentru prima dată a uimit o țară întreagă, pentru că nimeni nu se aștepta ca fosta asistentă TV să se așeze la casa ei. Bruneta a făcut anunțul în urmă cu doar câteva zile, iar de atunci tot internetul vorbește despre asta. Deși despre partenerul ei de viață nu a dat prea multe detalii de-a lungul timpului, despre copilul pe care îl va aduce pe lume anul viitor vorbește destul de des, pentru că și l-a dorit din suflet și crede că va fi o mamă de nota zece. Într-un interviu pe care l-a acordat recent, a zis că este de părere că va fi singurul copil care se va naște cu zâmbetul pe buze.

Seara trecută, Daniela Crudu a fost invitată în cadrul emisiunii Xtra Night Show, unde a vorbit despre sarcină și a dat primele declarații despre sexul copilului. Ea a vorbit cu medicul care se ocupă de sarcina sa și este mult prea devreme chiar și pentru el să își dea seama dacă este vorba despre o fetiță sau despre un băiețel, dar presupune că va avea o fiică.

Indiferent de care ar fi sexul copilului, fosta asistentă TV așteaptă cu mare drag ziua în care își va strânge în brațe copilul pentru prima dată. Mai are la dispoziție câteva luni bune pentru a se pregăti pentru venirea pe lume a primului ei copil, pentru a-și amenaja camera și pentru a se asigura că nu va duce lipsă de nimic.


„Acum am 14 săptămâni. (...) Avem nași, sunt prietenii lui Dani din copilărie. Ne cunoaștem foarte bine, ne înțelegem foarte bine. (...) Acum sunt bine, mi-am revenit. Sunt fericită că pot și eu să ies afară, să fac chestii. Nu puteam să fac nimic, că îmi era rău. (...) A fost la doctor și nu s-a văzut. Bine, doamna doctor a spus că ea crede că e fetiță, din ce vede ea. Dar a spus că nu poate să spună 100%.”, a declarat Daniela Crudu, la Xtra Night Show.