Soția lui Nosfe, Mădălina Crețan, s-a mutat pe TikTok, după ce i-a fost închis contul de Instagram. Ea a făcut deja câteva postări extrem de emoționante în memoria soțului ei, unde fanii au reacționat la rândul lor. Artistul de la Șatra Benz s-a stins din viață, în noaptea de 16 octombrie, după ce a susținut un concert alături de colegii lui. În timpului show-ului din Capitală, i s-a făcut rău și a fost nevoit să coboare de pe scenă, iar mai apoi să se îndrepte către casă, unde și-a găsit sfârșit la aproape două ore după aceea.
Oamenii care l-au cunoscut, care i-au ascultat muzica, apropiații lui, dar mai ales soția sa sunt distruși de durere și încă le este greu să conștientizeze ceea ce s-a întâmplat în noaptea cu pricina. Mădălina Crețan i-a făcut o serie de promisiuni partenerului ei de viață, înainte de a-și pierde contul de Instagram, iar recent a decis să facă un cont de TikTok în memoria lui Nosfe, unde a transmis deja câteva emoționante legate de faptul că îi este extrem de dor de el și că i-a lăsat un gol în inimă.
„Steaua mea pentru totdeauna! Mi-e așa de dor de tine, see you again Nosfe… încă nu știu de ce ai plecat, dar știu că îți e bine acolo, lângă Dumnezeu… Îngerașul meu, mi-ai lăsat un gol în inimă, imens… împreună până la ultima clipă… promit”, a transmis Mădălina Crețan, pe TikTok.
Multă lume este alături de Mădălina Crețan, iar ea le este este recunoscătoare tuturor celor care i-au sărit în ajutor chiar și cu o vorbă bună. Deși nu a reușit să le răspundă tuturor, le-a citit și s-a încărcat cu energia de care avea nevoie, având în vedere situația grea prin care trece. De asemenea, cei dragi sunt acolo pentru ea și au grijă să o ajute să suporte tot greul, deși sunt toți conștienți că nimeni nu va putea să umple golul lăsat de tatăl fiicei sale, pe care l-a iubit și pe care îl va iubi toată viața.
„Ca tine nimeni nu va mai fii… te iubesc pentru totdeauna! Al meu înger păzitor”, a mai transmis ea.
„Acest cont este făcut în memoria lui Nosfe! Îngerii nu mor!”, a notat într-un alt TikTok.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Soția lui Nosfe a transmis mesaje emoționate pe TikTok, după ce a rămas fără Instagram: „Mi-e așa de dor de tine”.