Cristina Cioran și iubitul ei s-au despărțit

Cristina Cioran părea că este o femeie fericită alături de partenerul ei de viață, Alexandru Dobrescu, mai ales după ce a venit pe lume fiica lor. Ei bine, o postare pe care tatăl fiicei sale a făcut-o în mediul online a atras atenția tuturor și i-a făcut pe mulți să ajungă la concluzia că aceștia au luat decizia de a se despărți, dar nimic nu a fost clar la început, pentru că nu venise nicio confirmare din partea lor. Ei bine, după o vreme, blondina a decis să spună adevărul în fața întregii lumi și a confirmat separarea de Alex.


”Da, m-a cerut de soție! Acum de dimineață s-a întâmplat, la prima oră, ca să nu cumva să mă gândesc prea mult (râde). De dimineață a venit și a improvizat ceva, a venit la pat, mi-a adus niște flori. Nu mi-a oferit încă inelul, e comandat, mi-a dat doar florile. S-a mai întâmplat de multe ori să mă ceară, dar am decis împreună că nu are sens, că nu ne grăbim, că nu ne interesează asta acum, dar el își dorește foarte tare oficializare și de aceea”, spunea Cristina Cioran pentru spynews.ro, zilele trecute.


Din păcate, totul s-a întâmplat la doar câteva zile după ce vedeta a fost cerută în căsătorie, dar viața merge înainte și în cazul ei, fiica sa rămâne pe primul loc și își dedică întreaga existență creșterii Emei. Bărbatul a decis să dea vestea tristă postând o imagine în care apărea alături de fosta iubită și de copilul pe care îl au împreună, moment în care ea s-a simțit datoare cu o explicație.


"A se viziona video cu o precizare: sunt fostul iubit al Cristinei Cioran", a scris Alex Dobrescu, pe social media.


Cristina Cioran nu este afectată de situație sau, cel puțin, nu lasă ca acest lucru să se vadă și a mărturisit clar că au căzut de comun acord să ia o pauză, în ciuda faptului că sunt sentimente puternice la mijloc, pentru că au niște divergențe în opinii. Pentru cei care au crezut că, în sfârșit, vedeta va îmbrăca rochia de mireasă, informația a fost una extrem de tristă, mai ales că au un copil împreună.


„Am căzut de comun acord să luăm o pauză. Ne iubim, dar avem niște divergențe de opinii”, a declarat Cristina Cioran, pentru fanatik.ro.