Gina Pistol, vizibil afectată de trecerea în neființă a lui Nosfe

Ediția de seara trecută a emisiunii ”Chefi la Cuțite” a avut un moment special dedicat regretatului artist Nosfe. Acesta s-a stins din viață pe data de 16 noiembrie, după ce a susținut un concert alături de ceilalți colegi de la Șatra Benz. În timpul show-ului, acestuia i s-a făcut rău, moment în care a decis să se îndrepte către casă, unde două ore mai târziu s-a și întâmplat nenorocirea. Cântărețul a fost găsit prăbușit în sufrageria casei sale de către Mădălina Crețu, partenera sa de viață, care a apelat imediat numărul de urgență 112.

Gina Pistol, dar și chefii au făcut câteva declarații emoționante despre regretatul artist. la Antena 1. Prezentatoarea a zis că nu l-a cunoscut foarte bine, dar a avut timp să își facă o părere despre el. A afirmat despre el că a fost un băiat tare fain, la care a apreciat faptul că vorbea frumos cu toată lumea și avea un respect aparte.


”Nu pot spune ca l-am cunoscut foarte bine, dar Nosfe a fost un baiat tare fain. Am apreciat la el faptul ca vorbea frumos cu toata lumea. Avea un respect aparte, ma uitam la cat de mult bun simt are…”, a declarat Gina Pistol, la Chefi la Cuțite.


Sorin Bontea și-a amintit cu drag de filmările care au avut loc în urmă cu șase luni, când li s-a alăturat și Nosfe despre care și-a făcut destul de repede o părere, deși nu îl știa prea bine dinainte. Nu îi vine să creadă că acum nu mai este printre noi.


„Acum șase luni filmam emisiunea care se va difuza în seara asta. Atunci ni se alătura Nosfe, un băiat foarte bun, foarte sociabil. Nu-mi vine să cred, acum șase luni filmam, ne distram, râdeam, glumeam, rămân fără cuvinte, apoi am auzit că nu mai este.”, a zis Sorin Bontea, la rândul.


Lui Florin Dumitrescu i-a fost greu să dea declarații despre Nosfe, un băiat cu un bun simț incredibil, un artist, un soț și un tată, așa cum a zis despre el. La final, a zis că a fost un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. Bucătarul îl aprecia și pentru muzica lui, fiind un fan de-ai trupei din care făcea parte.


”Spun sincer că mi-e greu să vorbesc de Nosfe. A fost un băiat cu un bun simț incredibil, soț, tată, artist. Nosfe a fost unul dintre cei mai cumsecade bărbați pe care i-am cunoscut. Bărbat în adevăratul sens al cuvântului!”, a adăugat Florin Dumitrescu.