Oana Zăvoranu și-a creat o anumită imagine în fața oamenilor care o urmăresc pe rețelele sociale. Mulți ar spune despre ea că este o femeie puternică, dură și care, de asemenea, nu dă doi bani pe părerile gurilor rele. Bruneta s-a făcut remarcată și prin intermediul emisiunii sale online, în cadrul căreia critica multe dintre persoanele publice de la noi, motiv pentru care la vremea respectivă a fost dată în judecată de Alina Ceușan, Oana Roman, dar și de multe altele.
Timpul a trecut, iar partenera de viață a lui Alex Ashraf a renunțat la crearea de conținut pe canalul ei de YouTube și s-a concentrat asupra afacerilor sale, iar recent a povestit și că l-a redescoperit pe Dumnezeu și că a făcut o curățenie generală în viața sa, din punct de vedere spiritual, în sensul în care a decis să elimine toate lucrurile negative din viața sa, dar și din sufletul său de care a început să aibă mult mai multă grijă, de când a luat-o pe calea credinței.
Asta nu este tot! Oana Zăvoranu a povestit că l-a văzut pe Dumnezeu, a vorbit cu acesta și chiar l-a auzit la rândul ei, ceea ce a făcut-o să se gândească mai mult la toate greșelile pe care le-a făcut în trecut și de care se simt total eliberată. Dezvăluirile sale au fost ca un șoc pentru oamenii care aveau o cu totul și cu totul altă părere despre ea.
„Întâi am avut de făcut curățenie în mintea, viața și sufletul meu. Apoi mi-am deschis ochii și L-am văzut pe Dumnezeu după mult timp…
Mi-am destupat urechile și l-am auzit, mi-am descleștat gura și i-am vorbit. El m-a auzit, mă iartă și mă eliberează ușor, ușor. Restul o să se vadă. Fapte, nu vorbe goale.”, a declarat Oana Zăvoranu, la Story.
De asemenea, a zis că l-a redescoperit pe Dumnezeu, nu s-a pocăit și nici nu a intrat în vreo sectă religioasă, după care a făcut o referire la toate persoanele care decid să intre în politică.
„Și nu, nu m-am pocăit … ca să nu lăsăm loc de speculații mărunte … nu m-am afiliat la vreo sectă sau organizație religioasă. Nici n-am intrat în vreun partid politic, așa cum văd că se poartă. Nu, doar îl am în sufletul meu, inima mea, și viață și în tot ceea ce fac pe Dumnezeu. Simplu și, totuși, atât de complicat…”, a mai zis vedeta.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Oana Zăvoranu și-a întors fața către Dumnezeu în plin scandal cu o parteneră de afaceri: „Nu m-am afiliat la vreo sectă”.