Vlad Darius Crețan, pe numele lui de scenă Nosfe, a decedat la de 16 octombrie, la scurt timp după ce a urcat pe scenă cu trupa din care făcea parte, Șatra Benz. Acestuia i s-a făcut rău, la un moment dat, a coborât de pe scenă având niște dureri în piept, a mers acasă, iar acolo s-a întâmplat nenorocirea, regretatul cântăreț fiind găsit fără suflare de către soția sa, Mădălina Crețann. După decesul artistului în vârstă de doar 37 de ani, mulți dintre artiști de la noi au ieșit în față cu tot felul de declarații legate de industria muzicală.
Dorian Popa a vorbit și el despre cele întâmplate și a atras atenția că în cazul lui nu este vorba de pauze, ci despre cât de multă odihnă îi oferi corpului tău în mod constant. Consideră că nu este suficient să iei o pauză de două săptămâni, dacă în rest nu faci altceva decât să îți bați joc de trupul tău și alergi întruna, pentru că și el cedează la un moment dat, oricât de puternic ar părea. Lumea știe despre el că muncește mult, doar că încearcă să păstreze un echilibru în tot ceea ce face și nu uită de odihnă, așa cum fac mulți dintre colegii lui.
„Aici nu este vorba de pauze, Dumnezeu să-l odihnească pe Nosfe! Este vorba despre câtă odihnă oferi corpului tău în mod constant. Degeaba iei o pauză de două săptămâni dacă tot anul îți bați joc de tine și alergi în continuu. Nu se poate chiar așa.
Lumea știe că eu sunt un workaholic, dar totul trebuie făcut cu un echilibru. Dacă îți dormi cele 8 ore imperative în fiecare zi și mai ai grijă să faci și niște sport și mai ai grijă să tragi puțin pe dreapta și în weekend, nu ar trebui să fie foarte solicitant ceea ce facem noi”, a declarat Dorian Popa, pentru Antena Stars.
De asemenea, artistul este de părere că sunt mult mai multe locuri de muncă unde oameni sunt solicitați mai tare și nu crede în spusele colegilor lui de breaslă care afirmă că dorm două ore pe noapte și, în plus, nu consideră nici faptul că este un aspect în legătură cu care oamenii ar trebuie să se laude. Problemele de sănătate pe care și el le-a avut la rândul lui, în urmă cu ceva vreme, l-au făcut să își pună sănătatea pe primul loc și să își facă, din când în când, câte un control, pentru a vedea dacă totul este în regulă.
„Sunt joburi mult mai solicitante din punct de vedere fizic. Problema e că foarte mulți dintre noi nu știu să-și acorde odihna necesară. ‘Eu dorm două ore pe seară’. În gândul meu e: ‘De ce te-ai lăuda cu așa ceva, nebunule?’”, a mai zis artistul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Moartea lui Nosfe l-a pus pe gânduri și pe Dorian Popa: „Degeaba iei o pauză de două săptămâni, dacă tot anul îți bați joc de tine”.