Carmen Tănase, despre „Clanul”

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că actrița Carmen Tănase este foarte dedicată carierei sale și nici faptul că își ia rolul destul de în serios. Același lucru s-a întâmplat și în cazul serialului „Clanul”, despre care a dat o serie de declarații recent. Vedeta și-a asumat și de data aceasta în totalitate rolul pe care l-a primit și au fost momente în care a simțit că nu mai avea putere nici măcar să plângă, dar nu s-a dat deloc bătută, deoarece este genul acela de persoană căreia îi plac provocările.

Tot ea a povestit că femeia al cărei rol îl interpretează este greu încercată de soartă și că avea zile în care nici măcar nu mai avea lacrimi să plângă, dar se mobiliza și își ducea treaba până la capăt. De asemenea, marea actriță a mai povestit, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat recent, că a te imagina ca fiind doamna Luminița este ceva copleșitor.


“Aș putea spune chiar tragic, e destinul care a luat-o rău de la viață și eu sunt genul de actor care își asumă în totalitate personajul. Și este greu de dus. E foarte frumos. Ce e greu în principal e foarte frumos. Nu pot să neg faptul că este greu. E greu destinul ei de dus. Dacă te imaginezi Luminița, e copleșitor.”, a declarat Carmen Tănase, pentru fanatik.ro.


Pe vremea când era tânără, Carmen Tănase nu s-a gândit să meargă pe acest drum, dar a avut noroc cu persoana care i-a oferit sfaturile necesare, la momentul potrivit. Actrița îi datorează tot succesul pe care îl are doamnei Olga Delia Mateescu și vorbește frumos despre ea, oricât de câte ori are ocazia. Ea a fost în clasa regretatei Olga Tudorache de la care a avut ceva de învățat și pe care a considerat-o un mentor, dar și un om de suflet pe care l-a iubit și l-a respectat până în ultima zi din viața sa. Unii ar spune despre ea faptul că s-a născut cu acest talent, pentru că îi făcea să râdă pe toți de mică.


“Prima persoană cu care eu am lucrat ca să intru la facultate a fost Olga Delia Mateescu, ea m-a pregătit. Deci ea a fost prima persoană care a pus mâna pe mine și a început să cioplească un pic. Și apoi Olga Tudorache, la clasa căreia am fost. A fost profesoara mea și omul meu de suflet. Ceilalți zic că talentul meu a fost din copilărie pentru că îi făceam mereu să râdă și eram clovnul clasei. Mie ideea mi-a venit în liceu, nici măcar nu mi-a venit mie, i-a venit tatălui meu și atunci am zis: da, ar merge, dar nu aveam un scop din asta când eram copil.”, a declarat actrița, pentru impact.ro.