Jo s-a operat și a postat prima imagine după intervenție

Jo este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară și nu mai este un secret pentru nimeni faptul că mii de oameni stau zilnic cu ochii pe ea. Ei bine, celor care o urmăresc zilnic și care o îndrăgesc le-a făcut o serie de dezvăluiri în mediul online despre intervenția estetică pe care și-a făcut-o și care, mai mult ca sigur, o va face să se simtă mult mai bine în pielea sa.

De mai multă vreme, Jo și-a dorit să ajungă în cabinetul medicului estetician, pentru a scăpa de gușa care îi dădea mari bătăi de cap, dar nu s-au aliniat planetele până acum. Fosta iubită a lui Juno a postat o imagine din cabinetul unuia dintre cei mai cunoscuți medici esteticieni din București, dând de înțeles că starea sa este una bună acum și că la trei zile după intervenție, totul arată extrem de bine, iar asta nu poate decât să o bucure, luând în calcul faptul că și-a dorit enorm lucrul acesta.

Vedeta se consideră o persoană norocoasă în acest moment al vieții sale, datorită faptului că le are pe mama și pe sora sa alături în aceste momente din viața sa, când are nevoie mare de ajutor. Jo a spus că a realizat că este insuportabilă, când simte că nu se poate descurca de una singură. Oricât de supărată ar fi, are cine să îi ofere sprijinul necesar, iar pentru asta este foarte recunoscătoare.


''Zilele astea, mai exact sâmbătă, mi-am făcut o intervenție, așa pentru sufletul meu. Am scăpat de gușă. Ca după orice intervenție, te recuperezi mai greu și treci prin tot felul de stări sau dureri.

Mi-am dat seama ca tare nesuferită sunt atunci când nu pot sa funcționez singură la capacitate maximă, tare greu îmi e sa cer sau sa accept ajutor, dar tare tare norocoasă sunt că le am pe mama și soră-mea sa ma suporte și sa ma ajute indiferent de stările mele de nervi sau plâns sau divă pe ciclu’. În locul lor n-as fi avut atâta răbdare cu mine, o sa le fac câte o statuie la fiecare in parte. După 3 zile de la intervenție totul arată wow, sunt mega încântată de rezultat.'', a scris Jo, pe Instagram.