Teo Trandafir și Florin Zamfirescu, despre decesul marelui actor

Alexandru Arșinel a trecut în neființă cu o seară în urmă, pe data de 29 septembrie, din pricina problemelor de sănătate cu care acesta se confrunta și din cauza cărora a fost internat în repetate rânduri, în ultimul an. Legenda teatrului românesc suferea de afecțiuni cardiace, iar acum câteva zile a fost din nou la spital de către fiul lui, cel care a confirmat decesul și care a sperat că părintele lui va trece și oeste acest hop. Din nefericire, marele actor și-a pierdut viața la 83 de ani, iar acum îl plânge o țară întreagă.

Teo Trandafir este una dintre vedetele care au avut onoarea de a-l cunoaște personal pe regretatul actor și a afirmat, după decesul lui, că fiecare întâlnire cu el era o bucurie reciprocă. De asemenea, îndrăgita prezentatoare a afirmat că i-a recunoscut meritele excepționale și că fix acest aspect i-a ajutat să clădească o relație caldă și firească. Ea este de părere că toți care l-au văzut pe scenă și l-au admiratn trăiesc acum o pierdere nemiloasă, în timp ce Alexandru Arșinel își caută drumul către Stela Popescu.


“Fiecare întâlnire cu acest artist, deoarece aceasta a fost dimensiunea în care l-am cunoscut, a fost o bucurie reciprocă. I-am recunoscut, de-a lungul prolificei sale cariere, meritele excepționale. Asta ne-a ajutat să clădim o relație caldă, firească. Trăim o pierdere nemiloasă, ca spectatori și admiratori.

Alexandru Arșinel își caută drumul către Stela lui, a cărei plecare l-a devastat, șubrezindu-i, poate starea și așa încercată. Dumnezeu să-l aibă în pază Sa, în aplauzele celor ce l-au iubit, pentru actorul și omul care a fost!”, a declarat Teo Trandafir, pentru wowbiz.ro.


Florin Zamfirescu a fost bun prieten cu Alexandru Arșinel și și-a exprimat regretul în ceea ce privește trecerea în neființă a maestrului. Ceea ce îl surprinde este faptul că oamenii se miră îngrozitor, când o persoană importantă își pierde viața. Despre Alexandru Arșinel a afirmat că era oricum bolnav și că toată lumea era conștientă de faptul că sfârșitul îi era aproape. De asemenea, la final, a spus că odată cu el și cu Stela Popescu s-a sfârșit o lume.


“Ceea ce mă surprinde pe mine, o spun zâmbind așa, toată lumea cu ocazia decesului, plecării dintre noi, a unor personalități se miră îngrozitor. Arșinel era bolnav, era la sfârșit, se vedea, se știa. Normal, când îți moare de 95 de ani, cum a murit mama, m-am dus și am plâns și am suferit, era firesc, și la Arșinel e același lucru.

S-a sfârșit o lume cu el, cu Stela, cu cei care s-au dus și mulți actori de teatru, de film, acum a venit rândul nostru.”, a declarat Florin Zamfirescu, pentru spynews.ro.