Ce a pățit Sânziana Buruiană în direct

Sânziana Buruiană este cunoscută drept o femeie sinceră care spune lucrurilor pe nume, indiferent despre ce ar fi vorba. Au fost momente în care a fost aspru criticată pentru declarațiile pe care le-a dat, dar blondina nu s-a învinovățit în niciun fel, fiindcă nu a făcut nimic în afara faptului că și-a exprimat opinia. Părerea ei poate nu este importantă pentru multă lume, dar asta nu o oprește să nu vorbească despre un lucru anume.

Având în vedere felul ei de a fi, nu a refuzat nici invitația lui Cătălin Măruță de a merge în cadrul emisiunii sale de la Pro TV, la sosurile iuți. În cadrul acelei părți din emisiune, invitații primesc o serie de întrebări scrise pe o foaie, pe care le citesc și apoi decid dacă spun lumii întregi ce scria acolo, după ce oferă un răspuns sau dacă mănâncă din sosurile pregătite pentru ei de echipa de producție. Nu este o mare iubitoare a sosurilor iuți și tocmai de aceea, a citit toate întrebările, aproape cu ochii în lacrimi.


„Citesc, că nu mai pot. Îmi vine să plâng”, a zis Sânziana Buruiană, în cadrul emisiunii pe care o prezintă Cătălin Măruță.


La un moment dat, a fost rugata să menționeze trei defecte pe care le are Bianca Drăgușanu, cea despre care se știe faptul că i-a fost bună prietenă până acum câțiva ani, când au rupt orice fel de legătură. Ei bine, ea nu s-a putut abține, iar de frica sosurilor iuți i-a oferit lui Cătălin Măruță răspunsul pe care îl aștepta. Despre divă a zis că este puțin narcisistă și că îi place să trăiască fals clipa, dar că mai ales este genul acela de persoană care dă totul din casă. Nu a spus că este neapărat o persoană falsă, dar că are momente în care se comportă ca atare.


„Puțin narcisistă, dă totul din casă, îi place uneori să trăiască clipa fals. Nu e neapărat falsă, dar în unele momente... Mi se pare că în anumite situații știrile sunt puțin fabricate”, a mai zis vedeta.