Jo, despre felul în care se înțelege cu Juno după despărțire

Jo și Juno au fost împreună timp de mai bine de patru ani, iar relația lor părea a fi una care funcționa extrem de bine de la distanță, doar că în realitate lucruriele nu stăteau deloc așa. Aveau momente în care se iubeau și simțeau că sunt făcuți unul pentru celălalt, mai ales că se înțelegeau extrem de bine, dar mai apoi interveneau cele în care nu ajungeau la niciun comun acord, se certau, iar fix acela era momentul în care cântăreața realiza că este toxic tot ceea ce aveau ei.

În cadrul celui mai recent podcast în care a fost invitată, fosta parteneră de viață a lui Juno a vorbit printre altele și despre relația sa. La un moment, chiar a recunoscut că nu crede că va mai iubi pe cineva în felul în care a făcut-o în ultimii patru ani, deși au fost ca șoarele și pisica, iar la final tot ajungeau să se certe. Nu regretă nimic din ceea ce s-a întâmplat și a dezvăluit că încă mai are sentimente pentru fostul ei iubit pe care îl consideră ca fiind unul dintre cei mai buni artiști din țara noastră la ora actuală.


„Nu cred că o să mai am o iubire atât de intensă cum am avut-o cu Juno. Nu știu dacă o să mai iubesc vreodată așa. L-am iubit și îl iubesc foarte tare. Juno o să rămână pentru totdeauna unul dintre oamenii la care o să țin cel mai mult. E unul dintre cei mai talentați artiști de la noi din țară. Prima dată de asta m-am îndrăgostit și cred că și asta m-a ținut acolo.

În relația asta, noi am fost ca șoarecele și pisica. Niciunul dintre noi nu a avut răbdare, suntem diferiți și mereu ajungeam într-un punct în care nu ne înțelegeam. Atunci devenea toxic. La un moment dat, mi-am dat seama că am obosit”, a povestit Jo, în cadru podcast-ului moderat de Radu Țibulcă.


De asemenea, Jo a spus că ea și Juno au rămas prieteni, după ce au decis ca fiecare să o ia pe drumul lui. Cântăreața a spus că iubirea pe care i-o purta cândva acum este acum asemănătoare celei pe care o mamă i-o poartă fiului ei. Mai mult de atât, Jo a recunoscut că era convinsă că vor ajunge în situația de a se despărți, în momentul în care a dispărut iubirea neconționată.