Viorel Lis a fost externat de curând

Ultimele luni din viața lui Viorel Lis au fost unele de coșmar. Fostul primar al Bucureștiului a avut și încă are grave probleme de sănătate, care au început să se agraveze încă din momentul în care acesta s-a îmbolvănit de coronavirus. Nici faptul că are o vârstă înaintată nu l-a ajutat în acest sens, pentru că a început să se simtă din ce în ce mai rău și, de asemenea, să aibă nevoie zilnic de îngrijiri medicale. Toate aceste probleme care au apărut în viața lor au necesitat sume mari de bani fie pentru tratament, fie pentru achiziționarea unui scaun cu rotile, pentru ca Viorel Lis să se poată deplasa.

Oana Lis a simțit, în repetate rânduri, că a ajuns la capătul puterilor, dar a încercat să rămână cu capul sus, pentru că știa că fără ea partenerul ei nu se va descurca, având în vedere starea în care se află. Blondina nu i-a fost alături doar cu vorba, ci a încercat să facă rost de bani, pentru a-l ajuta pe Viorel Lis, astfel că și-a vândut verigheta, dar banii nu au fost de ajuns.

Astfel, a decis să pună un cont bancar pe pagina sa de Facebook, unde au donat atât oamenii obișnuiți care au apreciat gestul ei pentru Viorel Lis, dar și câteva persoane cărora Oana nu a vrut să le spună numele, dar cert este că fără ajutorul, fostul edil al Capitalei nu ar fi putut să fie externat, deoarece soția lui nu și-ar fi permis să dea toți banii necesar pentru ca el să poată fi îngrijit acasă.


”Acum e acasă Viorel. Datorită acestor bani, pot să-i chem să-i facă acasă injecții cu ozon, acupunctură, dar pot chema și un kinetoterapeut. Au donat bani și câteva persoane publice și prieteni de pe Facebook. Le mulțumesc din suflet public tuturor. Și vouă că m-ați susținut. Viorel are nevoie în continuare de susținere financiară. Dacă puteți și doriți să mai donați pentru el, pentru recuperare și o eventuală operație, acesta e contul lui. RO09BRDE445SV75434934450, Lis Viorel. Vă mulțumim din inimă!”, a declarat Oana Lis, pentru ego.ro.