Ce mesaj i-a transmis Cătălin Măruță soției sale de ziua sa

Andra este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară. Aceasta are ani de carieră în spate și este mândră de ceea ce a reușit să facă până la vârsta de 36 de ani. An de an, vedeta se bucură de atenția a mii de oameni cu ocazia aniversării sale, dar cele mai importante urări pe care le primește sunt chiar cele primite din partea celor din familie.

Nici partenerul ei de viață nu a putut lăsa o asemenea zi să treacă așa cu una, cu două. Cătălin Măruță și Andra au ani buni de relație, iar între timp au adus pe lume doi copii, Eva și David, motiv pentru care sunt extrem de recunoscători. Familia lor este un exemplu pentru mulți dintre cei care îi urmăresc, fanii lor adevărați care stau cu ochii pe aceștia zilnic și care i-au transmis gândurile lor bune, pe sociale media. Partenerul ei de viață i-a transmis acesteia să fie mereu luminoasă și să vadă doar partea bună a lucrurilor, mai ales că este genul acela de persoană care merită tot ceea ce este mai frumos pe lume, din punctul său de vedere.


”La mulți ani, iubirea mea! Să fii mereu luminoasă și să vezi mereu partea bună a tuturor! Meriți tot ce e mai frumos pe lume! ❤️”, a scris Cătălin Măruță, în mediul online.


Copleșită fiind de toată atenția pe care a primit-o încă de la primele ore ale zilei, Andra le-a transmis și ea un mesaj celor care și-au rupt din timpul lor, pentru a-i trimite câteva mesaje frumoase fie în secțiunea de comentarii, fie prin intermediul mesajelor private. Soția lui Cătălin Măruță este recunoscătoare pentru oamenii din jurul ei, pentru prietenii din mediul online care o susțin fără să aștepte ceva la schimb.

”Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje! Sunt recunoscătoare pentru oamenii din jurul meu, dar și pentru prietenii mei din online care ma susțin necondiționat! 🙏 Fie ca urările sa vi se întoarcă și vouă! Va iubesc!”, a scris Andra, pe Instagram.