Irina Rimes, despre lupta cu depresia

Irina Rimes este o artistă care provine din Republica Moldova și care i-a cucerit pe români, odată cu lansarea piesei Visele, care la vremea respectivă se auzea pe toate posturile de radio și făcea milioane de vizualizări. Deși pare că a lansat o piesă și a avut succes din prima, nu a fost deloc așa, ci numai ea știe prin cât de multe lucruri a trecut până a ajunge unde este acum.

Nici măcar mutarea ei în București nu a fost una ușoară, pentru că s-a trezit un oraș în care nu cunoștea prea multă lume, o țară în care nu avea deloc prieteni, dar unde a avut încredere că va reuși să își îndeplinească visul. A avut chiar și probleme cu depresia la vremea respectivă, perioadă despre care a vorbit în cele mai multe dintre interviurile pe care le-a acordat. De curând, a fost rugată să dea detalii despre perioada în care s-a confruntat cu depresia, iar discursul ei a fost unul cu totul și cu totul diferit față de cel din trecut.


‘’Nu pot să spun nimic despre asta pentru că nu am fost diagnosticată de vreun doctor, hai să zicem doar că am avut momente grele ca orice om de pe acest pământ care își urmează visul la care e greu de ajuns’’, a declarat Irina Rimes, pentru viva.ro.


De asemenea, jurata de la Vocea României a povestit câte ceva și despre sacrifciiile pe care le-a făcut pentru cariera sa. Încă de la început a știut că a fi un om de succes implică anumite lucruri la care trebuie să renunțe, iar la un moment dat și-a sacrificat timpul pe care ar fi vrut să îl petreacă alături de familia ei, pentru a mai pune o cărămidă la cariera pe a construit-o și care este mândră. Deși pare că i-a fost ușor, Irina Rimes a recunoscut că a făcut eforturi imense, dar cel mai important este că a fost răsplătită pe măsură.


‘’Eforturile au fost pe măsura răsplatei. Poate uneori am renunțat la timpul petrecut cu familia, alteori la cel cu prietenii. Nu puține au fost dățile când am renunțat la diverse activități pe care mi le plănuiam, însă totul cu scopul de a mă dedica 100% carierei muzicale. Dar răsplata a fost pe masură, deci nu regret nimic. Totuși, nu cred că rețeta mea funcționează pentru oricine, unora le este dat să înfrunte mai multe greutăți poate pentru că pot sau poate pentru că asta e încercarea la care sunt puși. Eu am trecut cu brio toate încercările și cred că de asta am luat acel premiu ’’, a mai zis ea, pentru sursa citată.