Mario Fresh a lipsit de la festivitatea de absolvire a iubitei sale

Mario Fresh și Alexia Eram formează genul acela de cuplu care petrece foarte mult timp împreună și care se susține la orice pas, iar faptul că artistul a lipsit de la festivitatea de absolvire a frumoasei sale partenere de viață i-a a pus serios pe gânduri pe fanii lor. Acesta nu a dat deloc declarații în acest sens, dar ea nu a putut să nu ofere un răspuns, mai ales că a primit întrebarea în timpul unui interviu.

Ei bine, fiica Andreea Esca a spus clar că Mario Fresh nu a fost alături de ea, pentru că era la sală în momentul acela și pentru că i s-a părut un eveniment pentru fete după părerea sa, iar de la festivitate a lipsit deoarece este foarte ocupat în perioada aceasta cu concertele. Chiar dacă nu au împreună în ziua cu pricina, cei doi îndrăgostiți s-au întâlnit mai apoi la mare, unde au petrecut timp de calitate împreună și unde s-au distrat de minune. Din păcate, din câte a povestit chiar tânăra, vara aceasta petrec foarte puțin timp împreună, deoarece el este mai mult plecat.

Mario Fresh a făcut și el un Story în care a ținut să își felicite iubita pentru reușita sa, deși nu a fost fizic alături de ea și s-a declarat a fi mândru de ea, mai ales că la scurt timp după ce a absolvit facultatea, vedeta a reușit să obțină și permisul de conducere. A fost o mare împlinire pentru ea, mai ales că a făcut școala de șoferi de trei ori, pentru că nu a avut timp să învețe, după cum a dat-o de gol chiar iubitul ei.


„Nu este alături de mine pentru că e la sală și era un eveniment mai de fete, să zicem așa, nu a fost la festivitate pentru că are foarte multe concerte vara asta și este foarte ocupat, dar ne-am întâlnit, apoi, la mare. De obicei, petrecem destul de mult timp împreună, vara aceasta mai puțin, pentru că, mai ales el, este foarte mult plecat, dar încercăm să ne vedem cât putem”, a declarat Alexia Eram, potrivit cancan.ro.

„Mândru rău de tot. Bravo, Cap”, a scris Mario Fresh, la Story.