Alexia Eram, planuri de viitor

Alexia Eram știe foarte bine ce își dorește de la viață și până acum a reușit să facă tot ceea ce și-a propus. Fiica Andreei Esca a absolvit, a luat mai apoi permisul, iar mulți au crezut că următorul pas este acela de a face nunta cu partenerul ei de viață cu care are o relație de ani buni, dar pe care se pare că nu și-a propus să o ducă la un alt nivel sau cel puțin nu pentru moment.

Mulți dintre admiratori celor doi îndrăgostiți din mediul online au fost curioși să afle dacă au de gând să ajungă în viitorul apropiat în fața ofițerului stării civile sau în fața altarului, iar vedeta a decis să le vorbească despre subiectul care a fost pe buzele tuturor, nefiind pentru prima dată. Ei bine, ea a zis clar că atât ea, cât și Mario Fresh sunt mult prea tineri pentru a se gândi la asta și că nu vor nici să să căsătorească, nici să facă un copil acum. Așadar, în planurile sale de viitor nu se află și aceste lucruri, pentru că este de părere că toate se întâmplă la timpul lor.


‘’Lucrurile se întâmplă când trebuie să se întâmple. Suntem foarte tineri și toate vin la timpul lor, dar momentan suntem foarte tineri pentru căsătorie și copil’’, a declarat Alexia Eram, pentru Showbiz Report.


Unii dintre fanii lor nu au fost neapărat de acord cu afirmațiile sale, în timp ce alții le respectă decizia, pentru că este viața lor și doar ei sunt cei care pot decide ce anume își doresc să facă pe viitor și îi susțin în continuare. Tot Alexia Eram a dat de înțeles că era conștientă de faptul că se va ajunge aici, având în vedere că și-a expus relația pe internet cu o asemenea ușurință, dar nu regretă nicio clipă deciziile pe care le-a luat și, cel mai probabil, așa va face și pe viitor.


‘’A fost alegerea noastră să o facem atât de publică și da, vine cu părți bune și cu părți mai puțin bune. Trebuie să ai grijă la tot ce faci, dar asta a fost alegerea noastră și până la urmă suntem persoane publice și nu trebuia să facem asta dacă nu voiam să avem viața personală, personală’’, a mai zis ea.