De ce și-a amânat, de fapt, Tudor Chirilă concertele din această perioadă

Seara trecută, Tudor Chirilă alături de trupa sa ar fi trebuit să susțină un concert de zile mari la Berăria H, unde oamenii erau nerăbdărori să ajungă. Din păcate, evenimentul a fost amânat cu doar câteva ore înainte, organizatorii cerându-și scuze pentru acest lucru și spunându-le celor care și-au achiziționat bilet că nu depinde nimic de ei și că toate biletele lor vor rămâne valabile pentru momentul în care concertul celor de la Vama va fi reprogramat.

La scurt timp după aceea, pe pagina de Facebook a trupei Vama, a fost publicat un mesaj în care și-au cerut scuze că au fost nevoiți să reprogrameze show-ul de seara trecută, dar și toate concertele din perioada următoare. Se pare că suprasolicitarea vocală a fost cea care l-a adus pe Tudor Chirilă în situația în care este nevoit să facă un repaos vocal total, la recomandarea medilcilor. De asemenea, au dorit să își liniștească fanii în ceea ce privește concertul de la Arenele Romane, de la finalul lunii viitoare.


„Salutare, ne pare foarte rău să anunțăm că trebuie să reprogramăm show-ul din această seară de la Beraria H precum și concertele din următoarele două săptămâni. Suprasolicitarea vocală l-a adus pe Tudor în situația de repaos vocal total la recomandarea medicilor. Sperăm să ne revedem cu bine pe 29 iulie la Arenele Romane sau la alte concerte programate până atunci. Detalii legate de reprogramarea concertului din seara asta nu putem oferi mai devreme de zece zile”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook a trupei.


Așa cum era de așteptat, lui Tudor Chirilă i s-au cerut explicații în acest sens, iar artistul a spus clar că nu îi place deloc să vorbească despre problemele sale de sănătate, deoarece acest lucru ține de intimitatea fiecărui om în parte. Cel mai mare regret a fost pentru el acela că nu mai poate susține nici spectacolul din cadrul FITS, pentru care a depus mult efort.


„Nu-mi place să ofer detalii despAre starea mea de sănătate, mi se pare că ține de intimitatea fiecăruia dintre noi, dar având în vedere că nu mai pot susține spectacolul Visul American programat mâine în cadrul FITS, trebuie să spun că în urma unei perioade intense de suprasolicitare vocală am intrat în repaos vocal total, la recomandarea medicilor.Sper să revin cât mai curând pe scenă”, a zis la rândul lui Tudor Chirilă.