Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la muzică de petrecere de la noi din țară, care se bucură de succes pe toate planurile. Încă de când a intrat în industria muzicală de la noi din țară și a lansat primele sale piese, cântăreața a reușit să intre la inimile oamenilor și să îi convingă să urmărească pe toate rețelele sociale. De asemenea, pe o parte dintre ei i-a făcut curioși să meargă la cântările sale, pentru a o vedea în realitate și pentru a cânta cu ea vers cu vers.
Artista a acceptat invitația de a merge în cadrul podcasat-ului lui Dinu Christe, unde a spus că deși cariera ei este în plină ascensiune și se bucură de un succes la care până acum câțiva ani nici măcar nu visa, ar fi dispusă să renunțe la toate aceste lucruri doar de dragul lui Dumnezeu. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că vedeta este o fire credinicioasă, dar nimeni nu ar fi crezut că vedeta ar fi fost dispusă să renunțe la frumoasa ei carieră și la toată munca din ultimul timp, pentru a obține mântuirea, după cum ea însăși a declarat.
„Dumnezeu nu agreează mândria, tocmai din această cauză, și meseria pe care eu o am, trebuie să recunosc în fața întregii lumi că, probabil, nu o să-mi aducă mântuirea. Vocea mea este de la Dumnezeu, dar Dumnezeu a vrut, probabil, să-i cânt lui, iar eu cânt oamenilor”, a declarat Carmen de la Sălciua, în podcast-ul Spovedanii publice, găzduit de Dinu Christe pe YouTube.
De asemenea, ea a ținut să precizeze că vocea frumoasă pe care o are este de la Dumnezeu, iar ea nu are niciun merit și tocmai asta explică și sacrificiul pe care ar fi capabilă să îl facă, fără niciun fel de ezitare. Mai mult de atât, artista este conștientă că piesele sale nu sunt tocmai de slăvire ale Domnului, dar sunt lucruri pe care după cum a zis chiar ea nu le mai poate controla.
„Încerc, pe cât posibil, muzica pe care eu o cânt să aducă oamenilor o stare în care să intre într-un păcat. Deși, de foarte multe ori, nu mai pot să controlez asta. Atunci, realizez cât de mare este păcatul meu. Vocea e de la Dumnezeu, eu n-am niciun merit. Probabil și lucrarea mea a fost să fiu cunoscută de atâția oameni și, într-un final, să fie destinată viața mea lui Dumnezeu. Mi-aș dori. Îmi doresc să cânt, dar îmi doresc să o iau mai ușor cu această meserie și, într-un final, să-mi schimb meseria”, a mai zis ea.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Carmen de la Sălciua este o persoană credincioasă. Vrea să renunțe la cariera sa de dragul lui Dumnezeu.