Cum o cheamă pe Gina Pistol, de fapt

Gina Pistol se numără printre cele mai îndrăgite prezentatoare de la noi din țară și aproape că nu există om care să nu fi auzit de ea sau care să nu o fi văzut-o cel puțin o dată pe micile ecrane. Ce este drept, în ultima vreme, aparițiile sale sunt mult mai rare și a renunțat la aproape toate proiectele în care se implica trup și suflet, după ce a adus-o pe lume pe fiica sa. De când s-a născut Josephine, viața vedetei a luat o cu totul și cu totul o altă întorsătură, iar în primele luni de viață ale micuței, ea nu avea timp nici măcar să se ocupe de ea și de imaginea sa, după cum chiar ea a recunoscut în cadrul unui podcast.

Chiar dacă a fost nevoită să facă o serie de sacrificii, doar de de dragul copilului pe care l-a adus pe lume, Gina Pistol este o fericită și împlinită, deoarece să devină mamă la vârsta de 40 de ani a fost cel mai mare vis pe care l-a avut. Numai ea știe cât de mult s-a chinuit să rămână gravidă și câte emoții a avut în primele luni de sarcină, când nu știa sigur dacă trupul ei este pregătit pentru ceea ce va urma.

În ultimele câteva zile, Gina Pistol și partenerul ei de viață au avut niște apariții memorabile, una dintre ele fiind în cadrul unui podcast, unde au făcut o serie de dezvăluiri extrem de interesante despre viața de familie, despre felul în care s-a schimbat totul după ce au devenit părinți și unde prezentatoarea a spus lumii întregi care este numele ei real, spre surprinderea tuturor. Ei bine, în actul de identitate, vedeta se numește Georgeta, dar nimeni nu o mai numește în felul acesta, nici măcar femeia care i-a dat viață. Iubita lui Smiley ar vrea să aibă numele de Gina în toate actele, în viitorul apropiat, deoarece rezonează foarte bine cu numele acesta și toată lumea o știe așa.


”Eu rezonez cu Gina. Dar aș vrea să îmi pun Gina în toate actele. Nu mi-a zis nimeni Georgeta, nici nu cred că știu oamenii că mă cheamă Georgeta, nici mama nu mai știe că mă cheamă Georgeta. Nici eu. Și uit! Eu rezonez, a fost dorința mamei mele, Gina”, a spus Gina Pistol, în podcast-ul de la PRO FM.