Daniel Pavel, despre relația cu fiul lui

Toată lumea îl cunoaște pe prezentatorul emisiunii Survivor România, dar până de curând foarte puțini aveau idee că acesta are și un fiu în vârstă de doar 17 ani din prima lui căsnicie. Acest lucru s-a întâmplat, deoarece lui Daniel Pavel i-a plăcut mereu să păstreze discreția în ceea ce privește viața lui privată și a vorbit foarte rar despre Antoniu, care la momentul actual locuiește alături de mama lui în Viena, unde și învață.

Anul 2022 nu este, după cum a mărturisit chiar moderatorul emisiunii de la Pro TV, un an plin de provocări doar pentru el, ci și pentru fiul lui care va susține un examen extrem de important și anume Bacalaureatul. Având în vedere că este elev în Lycée, iar sistemul francez este foarte diferit de al nostru, acesta se pregătește intens și speră să fie bine într-un final. Tatăl lui este mândru de el și se bucură din plin pentru faptul că a fost binecuvântat cu un fiu care îl moștenește din toate punctele de vedere, că este un spirit liber, al mărilor și al munților. Acesta este vorbitor de germană, franceză și engleză, pe lângă română și tocmai de aceea, el a considerat că liceul pe care l-a ales este cel mai bun din toate punctele de vedere și că îl va ajuta și pe viitor.

Ceea ce nu mulți știu despre Antoniu este faptul că este un mare iubitor de mișcare ca și tatăl lui, care a mai afirmat despre el că mai are multe etape de ars până se va maturiza, dar are încredere că își va urma visurile și că va reuși să facă tot ceea cea și-a propus în viață. Chiar dacă nu locuiesc împreună și se văd destul de rar, relația lor este una foarte bună, după cum chiar prezentatorul de la Survivor România a specificat.


„Este un an cu mari provocări și pentru el deoarece, în Lycée, sistemul francez de educație pe care mai are doi ani și îl va parcurge integral, a 11-a este an de Bac. Eu sunt binecuvântat cu un băiat care este genetic și comportamental un spirit liber, al mărilor, munților și, generic, un gen de Indiana Jones, așa că, și atunci când este prins în realitatea virtuală a unui joc video, tot pe frecvența aventurii se găsește.

În ceea ce privește provocările, mama lui fiind zi de zi în linia întâi a devenirii lui, să spunem așa, mai are de gestionat, cu calm și tact, mici provocări de etapă. Sunt doar furtuni de vară, vijelii, că tot îi place băiatului, ca și mie, o furtună bună, fie trăită pe mare sau pe uscat”, a declarat Daniel Pavel, pentru viva.ro.