Delia, despre glumele misogine de la iUmor

Delia face parte din juriul emisiunii iUmor, încă de la început și deși pare cea mai blândă dintre jurații acestui concurs, are și ea momente în care simte că răbdarea sa a ajuns la limită. Este vorba despre cele în care se fac glume misogine, iar într-un interviu pe care l-a acordat recent a și spus care este motivul pentru care acestea o deranjează la culme și nu le poate trece atât de ușor cu vederea, deși și-a dori din tot sufletul lurul acesta. De regulă, cel care se implica emoțional în numerele concurenților era colegul ei, Mihai Bendeac, nu cunoscuta artistă, de aceea fanilor li s-a părut puțin ciudat ce a declarat vedeta.

Partenera de viață a lui Răzvan Munteanu reacționează de fiecare dată când se fac glume misogine, doar că fiind o emisiune montată de cele mai multe ori, acestea nu se dau pe post, fapt care o scoate din sărite. Ar dori ca oamenii care îi privesc din fața televizoarelor să afle și punctul ei de vedere, când vine vorba de glumele misogine pe care unii dintre cei care apar în fața lor le fac. Are, de asemenea, zile în care simte că toleranța ei a ajuns la final și de aceea mai afirmă anumite lucruri pe care se întâmplă să le regrete, dar totodată crede că prezența ei în juriul de la iUmor motivează multe femei, dar nu a vorbit mai mult despre acest aspect.

În ceea ce privește glumele complet nepotrivite pe care bărbații le fac despre anumite femei, Delia este de părere că acestea se pot încadra la ceea ce în ziua de astăzi se numește bullying sau agresiune, iar ea nu are cum să râdă sau să îi ajute pe concurenți să ajungă în etapa următoare.


„Eu răspund la multe lucruri, dar fiind o emisiune montată nu intră întotdeauna același lucru. Pot să am diverse reacții și să nu fie toate difuzate. Că nu e timp, nu că ar fi o problemă. Uneori simt că toleranța mea nu mai există și atunci mai spun lucruri. Încerc să motivez prezența mea acolo și prin treaba asta cumva, pentru că mi se pare că alții nu o fac deloc și cred că e necesară.

Nu știu dacă educă pe cineva, dar mai trage câte un semnal de alarmă. Trebuie să tragem un semnal de alarmă și pentru tot ce înseamnă bullying, agresiune, violență domestică. În momentul asta în care vorbim, o femeie este bătută undeva.”, a declarat Delia, la Antena Stars.