Maria Tănase, o voce pentru eternitate

Maria Tănase s-a născut în București, pe 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor. A fost treilea copil al Anei Munteanu, care venea din Țara Făgărașului, și al florarului doljean Ion Coandă Tănase, iar la vârsta de doar patru ani a învățat primul cântec de la tatăl său, urmând ca la opt ani să pășească pentru prima dată pe scenă în Căminul Cultural din cartier, la serbarea care marca sfârșitul anului școlar. Marea artistă a crescut înconjurată de doinele cântate de muncitorii din grădina tatălui său pe care le reproducea părinților acasă. Avea zile în care se ascunde în cimitir, pentru a asculta bocetele bătrânilor. Prima melodie pe care a decis să le-o cânte oamenilor a fost chiar bocetul unchiului ei pentru soția sa pe care o pierduse.

A reușit să se angajeze la Teatrul de Vară Cărăbuș, condus de marele actor Constantin Tănase, pe care l-a cucerit cântând o doină, la vârsta de doar 21 de ani sigură fiind pe calitățile sale vocale. În iunie 1934, a apărut în spectacolul „Cărăbuș-Express”, sub pseudonimul Mary Atanasiu, pe care i l-a ales Tănase. La 25 de ani, cântecele sale se auzeau deja în toată România și nu numai. Și-a imprimat primele cântece populare la Casa de Discuri “Columbia”, la Viena unde își câștigase deja notorietatea. Repertoriu său era unul vast cuprindea 500 de cântece precum: doine, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. Debutul ei a avut loc, oficial, odată cu prezentarea programului radiofonic de cântece românești acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, la Radio România în emisiunea „Ora satului”, pe 20 februarie 1938/ Programul a inclus melodiile “M-am jurat de mii de ori”, “Ce-i mai dulce ca alvița”, “Geaba mă mai duc acasă”, “Marie și Mărioara”, “Când o fi la moartea mea” și ”Cine iubește și lasă”.

În anul 1963, Maria Tănase se afla în timpul unui turneu în momentul în care a aflat că suferă de cancer, iar ultimul ei spectacol a fost susținut la Hunedoara, fiindcă la câteva zile după s-a stins din viață, răpusă fiind de boala grea la aproape 50 de ani, pe 22 iunie 1963. Marea artistă și-a dorit să se odihnească pe veci pe o pernă mare, albă, plină cu petale de trandafiri din grădina casei în care a copilărit și fie îmbracată simplu, în alb, pentru că spunea ea pe patul de spital: “Călătoria e lungă și fără întoarcere și vreau să duc cu ea amintirea Livezii cu Duzi, să-mi sprijin gândurile pe florile copilăriei”, potrivit Teatrul Tănase. Un sfert de din populația Bucureștiului a condus-o atunci pe ultimul drum.


“N-a fost o alta să-i semene. Încălecând secolele, venită foarte de departe, din adânc de neam. Fascinantă apariție, de miracol, nedeslușită în totul cât fost-a să ardă, doinind. Un început și un sfârșit de cântec românesc”, a scris impresarul ei, Gaby Michailescu, în cartea „Maria cea fără de moarte”.