Fanii Survivor, despre nominalizarea lui TJ Miles

Ediția de seara trecută a emisiunii Survivor România a fost una care a reușit să îi demoralizeze și mai tare pe cei din echipa Tigrilor. Aceștia pe lângă faptul că au fost supărați când adversarii le-au povestit cât de bine s-au distrat și cât de mult au mâncat le petrecerea de 1 Mai, au mai pierdut și jocul pentru imunitate care era foarte important pentru cei rămași în concurs. Cei mai mulți din echipă au fost de părere că TJ Miles este cel care ar trebui să părăsească emisiunea, în timp ce Ionuț Popa, concurentul care a făcut proba în cel mai scurt timp, dar și Alex Nedelcu le-au ales pentru eliminare pe Oana Ciocan și pe Mari Fica.

Din nefericire pentru Tigri, unul dintre cei trei concurenți și anume acela care va primi cea mai mică susținere din partea celor de acasă, va fi eliminat din concurs și va fi nevoit să își ia la revedere de la colegi. Deși până acum, TJ Miles a avut parte de o mare susținere venită din partea fanilor care îl știu fie de pe TikTok, fie de pe canalul lui de YouTube, acum lucrurile au luat o altă întorsătură. Mulți și-au exprimat opinia, în comentarii, în ceea ce privește nominalizarea vloggerului și au precizat că ar merita să plece acasă, pentru că este clar pentru toată lumea că a obosit foarte, foarte tare în lunile pe care le-a petrecut în jungla din Dominicană.


„TJ e sictirit, plictisit de concurs, se vede că nu mai dă randament”, „Ar fi bine să plece TJ. Se vede că e obosit, fără vlagă”, „Ar fi bine să plece TJ și să vină în locul lui Oltin, ar fi un plus pentru pisicuțe, așa ar mai câștiga și ei”, sunt doar câteva dintre comentariile internauțlor.


Unii, însă, cred despre TJ că are un suflet bun și că nu a nominalizat-o pe Mari Fica, pentru că a crezut că îi este prietenă, dar ea i-a întors spatele. Rămâne de văzut care dintre cei trei concurenți va fi eliminat, dar cert este că TJ Miles pare că nu mai are atât de mulți fani alături de el, ceea ce înseamnă că are toate șansele ca lupta lui să se termine în ultima ediție a săptămânii de Survivor.


„TJ nu a nominalizat-o pe Mari pentru că se înțelege bine cu ea și ea fată bună, s-a văzut cât de bună e, i-a întors spatele… l-a nominalizat”, au mai transmis internauții.