Natalia Duminică a amânat nunta de două ori

Fosta concurentă de la Survivor România are o relație de lungă durată, iar în urmă cu doi ar fi trebuit ca ea și partenerul ei de viață să ajungă în fața altarului, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. De ce? Ei bine, se pare că Natalia Duminică nu era ferm convinsă că își dorește lucrul acesta, așa că a preferat să mai aștepte o vreme.

Din nefericire, după toate acestea, a venit și pandemia de coronavirus și nu au mai avut cum să să organizeze evenimentul. În tot acest timp, ea a preferat să pună un mai mare accent pe cariera sa și să facă lucruri folositoare pentru viitorul ei, nu să se gândească la ceea ce nu a reușit să ducă la bun final, fiind de părere că va veni momentul potrivit și pentru nunta sa.

„Da, prima dată am amânat, deoarece nu eram sigură de decizie, dar asta se întâmplă în urmă cu peste 2 ani. Între timp, a venit pandemia și eu am fost concentrată pe carieră, evenimente. Atât timp cât eu sunt ocupată, nu ne mai grăbim. Sunt sigură că va veni și momentul potrivit.”, a declarat Natalia Duminică, pentru fanatik.ro.

Natalia Duminică a mai participat și la Românii au Talent în trecut, dar a ajuns cunoscută după ce a a plecat în Republica Dominicană, la Survivor România. Din nefericire, deși nu a intrat în conflict cu colegii ei, nu a primit voturile necesare din partea telespectatorilor și a fost necvoită să plece din concurs.