Tudor Chirilă a emoționat un stadion întreg

Trei dintre cei mai așteptați artiști ai serii au fost Armin van Buuren, Tom Odell și Jamala. Înainte ca aceștia să urce pe scenă, Tudor Chirilă a reușit să îi emoționeze până la lacrimi pe cei prezenți, în timp ce a transmis un mesaj despre refugiații din Ucraina pe care unii dintre români se miră și se întreabă de ce primesc atât de mult ajutor. Cântărețul a vrut să atragă atenția că înainte de a spune despre ei că sunt ucraineni, sunt oameni și trec prin niște momente în care au nevoie de tot sprijinul din lume.


„Cel mai mare criminal din istorie a fost, după părerea mea, Iosif Vissarionovici Stalin, care a spus că, după un milion de morţi, e statistică. În Ucraina avem peste un milion de refugiaţi.

Deci, din punctul de vedere al lui Stalin, ei sunt statistică, ei nu contează, sunt numere! Stadionul ăsta, pentru ei, e un număr. 3 milioane de români au fost deportaţi în timpul sovietizării României. E bine să ştim lucrurile astea, pentru că istoria înseamnă şi trecut, nu doar prezent. Iar cine spune că de ce sunt ajutaţi, acum, ucrainenii… Nu-i adevărat, 350.000 de români au dat bani pentru un spital, Dăruieşte Viaţă, Spitalul Marie Curie. Dar, în acelaşi timp, noi nu ajutăm ucraineni, noi ajutăm oameni, fraţilor! Sunt oameni!”, a zis Tudor Chirilă, la We Are One.


Tudor Chirilă a încercat să atragă atenția și asupra faptului că războiul nu este o soluție și nu a fost niciodată, fiindcă mor oameni nevinovați, iar singura care poate împinge lumea înainte este iubirea. Mai mult de atât, acesta a spus că Stalin este cel mai mare criminal din istorie și că pentru acesta persoanele care mureau în război nu erau oameni, ci statistici.


“Credem, în continuare, că iubirea este singura benzină, singurul motor care poate să împingă lumea asta înainte şi noi, românii, crede dă ştim foarte bine ce înseamnă să nu te iubească cei care ne conduc. Noi ştim asta. Aşa că acum trebuie să ne gândim la nişte oameni care nu sunt iubiţi şi care nu mai au nici casă, nici ţară. Războiul nu e o soluţie. N-a fost niciodată. Din păcate, va trebui să mai aşteptăm până să nu mai fim statistici, şi să fim destine. Şi oameni”, a mai spus Tudor Chirilă, pe Arena Națională.